Controlul urologic este indicat tuturor bărbaților cu vârsta peste 40 de ani, dar și celor mai tineri în cazul în care există simptome sau tulburări specifice, urinare sau sexuale, informează specialiștii Centrului Medical MediPartner.
Controlul urologic presupune, pe lângă examenul clinic, analize de laborator și o examinare ecografică care permite vizualizarea structurilor anatomice în detaliu și oferă informații amănunțite despre starea acestora.
Modificări patologice în prostată pot fi depistate la orice vârstă, fie că vorbim despre afecțiuni inflamatorii de geneză infecțioasă, fie că vorbim despre procese tumorale benigne sau maligne.
În orice situație, diagnosticul și tratamentul corect al acestor afecțiuni depinde, în mare parte, de investigația corectă a prostatei, deoarece este un organ mai greu accesibil și mai dificil de examinat direct.
Ecografia transrectală este o metodă imagistică de elecție pentru examinarea prostatei.
Potrivit medicilor din cadrul Centrului Medical MediPartner, această metodă permite vizualizarea minuțioasă a prostatei, a tuturor structurilor anatomice din zona ei, a veziculelor seminale, identificarea modificărilor de structură a prostatei, precum și depistarea timpurie a formațiunilor de volum, chiar și cele de dimensiuni ce nu depășesc 1 cm.
Investigațiile imagistice superioare de tip RMN sau CT nu se efectuează de rutină în patologia prostatei, fiind adresate aproape exclusiv cancerului de prostată sau monitorizării tratamentului acestuia.
MediPartner
Adresă: bd. Moscova, 15/7
Telefon: 022 024 488; (373) 60 024 888
MediPartner
Adresă: str. Testemițanu, 37
Telefon: 060 814 222; (373) 22 009 012