Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

-
//
12.07.2014

Pentru majoritatea dintre noi, prietenul este cel, care întotdeauna îți va da o mână de ajutor, te va susține, te va asculta și te va face să zâmbești. Desigur, și celebritățile au persoane aproape sufletului lor, pe care pot conta în orice clipă. Sa vedem cu cine prietenesc celebritățile?

Janna Friske și Olga Orlova

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Olga a fost una dintre puținele persoane, căreia Janna i-a destăinuit despre boala crâncena cu care luptă. Orlova imediat și-a lăsat deoparte toate treburile și proiectele, persoanele apropiate, chiar și pe iubitul său în Moscova și a plecat în America, unde în prezent Janna Friske se tratează de cancer.

Desigur, jurnaliștii și paparazzi au început să urmărească îndeaproape viața celor două tinere în SUA. Orlova a fost nevoită chiar să dezmintă printr-o postare pe Facebook informația, precum că ea, Janna și rudele ei locuiesc în Los-Angeles în casa scriitoarei Oxana Robski, dar și să amenințe într-un interviu făcut pentru publicația ”Komsomoliskaia pravda”, că ”le-ar fi dat la moacă tuturor fotografilor”.

Olga Orlova era asociată de către fani doar cu o brunetă din trupa renumită de fete și cu una din prietenele eroinei Kristina Orbakaite din pelicula ”Liubovi-morcovi”. Însă boala Jannei i-a făcut pe fanii Olgăi să vadă în ea o personalitate puternică, sensibilă, capabilă nu doar să retrăiască, dar și să-și susțină prietena într-o situație dificilă. Prietenia dintre cele două fete a început odată cu activitatea celor două într-un colectiv: scena, admirația fanilor, cadouri și flori – o viață ca-n povești. Boala și frica, acre par a fi infinite în lupta pentru viața unuia dintre prieteni pot deveni o piedică în relații, nu însă și pentru Frișke și Orlova. Să sperăm, că pentru Janna și Olga încercarea la care le-a supus soarta, nu va destrăma prietenia celor două, dar va fi o dovadă în plus, că prietenia dintre femei există.

Jennifer Aniston și Courteney Cox

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Jennifer Aniston și Courteney Cox au fost alături pe platoul de filmare o perioadă îndelungată (10 sezoane în serialul ”Prietenii”), astfel încât nici nu-și mai imaginează viața una fără de cealaltă. Cele două prietene au trăit diverse situații din viață: inițial a fost divorțul lui Jennifer cu Brad Pitt, după care Courteney s-a despărțit de soțul ei David Arkuette după 14 ani de căsnicie. Potrivit informațiilor oferite de portalul The Improper, Arkuette a acuzat-o pe Aniston de faptul, că anume ea a fost cea care le-a distrus căsnicia, sugerându-i lui Courteney să divorțeze de el. Anume în acea perioadă dificilă pentru Cox, cele două prietene au decis să se mute împreună și au cumpărat o vilă în orașul mexican Cabo San Lucas.

Xenia Sobchak si Ulyana Sergeenko

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Sobchak, vazand-o pentru prima data pe Ulyana la o petrecere acasă la niște prieteni comuni, a făcut in public câteva comentarii înțepătoare la adresa ținutei tinerei începătoare.

Se spune ca directorul de creație Podium Fashion Market, Polina Kitsenko, a scăpat farfuria din mana la vederea Ulyanei Sergeenko îmbrăcata in tutu, (toți ceilalți invitați au preferat sa vina în blugi, pulovere și tricouri).

Dar, ironia sortii – anume Xenia și Polina au devenit atât cele mai apropiate prietene ale Ulyanei, cat si călăuzele de nădejde în lumea crudului showbiz moscovit. Prima perioada, soția lui Daniil Hachaturov era numita în gluma «Sobchak +1» și era comparata cu fosta prietena a Xeniei - Ulyana Tseitlina. Dar tânăra a reușit sa scape rapid de aceste stereotipuri, iar Xenia a descoperit în ea talentul adevărat și chiar i-a încredințat Ulyanei sa-i coase ținuta pentru cununie, nemaivorbind de faptul ca pe covorul rosu apare îmbrăcata doar de la Ulyana Sergeenko. Xenia – inteligenta și cu limba ascuțita si Ulyana – fire enigmatica, sunt de nedespărțit deja de câțiva ani, fie ca e vorba de odihna, petreceri in Moscova sau evenimente de rang oficial.

Matt Damon și Ben Affleck

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Această prietenie a fost pusă la încercări grele. Matt Damon și Ben Affleck s-au întâlnit pentru prima dată încă în copilărie, pe când aveau câte 7 ani. Băieții locuiau pe aceeași stradă, într-un orășel mic Cambridge (statul american Massachusetts) și deseori se jucau împreună.

În adolescență, cei doi au decis definitiv să devină actori. Astfel încât, împreună au învățat această meserie și mergeau la audiții. Până când, prietenii au reușit să vândă scenariul scris de ei la filmul ”Good Will Hunting”, turnat de compania Miramax Films, ei s-au filmat în mai multe pelicule, care însă nu le aducea succes niciunuia dintre ei. Matt și Ben au mizat pe propriul scenariu, iar una din condițiile vânzării era obținerea de către autori a unor roluri în pelicula respectivă.

După apariția pe marile ecrane a filmului ”Good Will Hunting”, prietenii au luat jackpotul: aceștia au devenit celebri peste noapte. Mai mult Matt și Ben au obținut premiile Oscar și Globul de Aur pentru cel mai original scenariu, dar și premiul National Board Of Review pentru contribuția în cinematografie, la care se mai adaugă și numeroasele premii obținute de acest film.

Desigur, că după un astfel de succes, ambii actori au fost invadați de propuneri ai celor mai renumiți regizori și producători. Affleck și-a ales roluri în filme de acțiune (”Pearl Harbor”, ”Daredevil”, ” Batman V Superman: Dawn of Justice”), iar lui Damon i-au reușit rolurile psihologice (”The Talented Mr. Ripley”, ”The Departed”, ”The Bourne identity”). Pe lângă filmul ”Good Will Hunting” cei doi prieteni au lucrat împreună doar într-o singură peliculă ”Dogma”.

Anastasia Volocikova și Nicolai Baskov

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Scandaloasa balerină rusă Anastasia Volocikova și ”blondul natural” sunt cunoscuți de-o veșnicie”. Ei erau surprinși în momentul în care aveau discuții dulci, se întâlneau la evenimente oficiale și petreceri vesele, însă nu-și permiteau nici măcar să flirteze: Anastasia era căsătorită cu Igor Vdovin, iar Nicolai era într-o relație cu Oxana Fiodorova . Viața însă, a făcut așa, încât și Volocikova, și Baskov s-au despărțit de ”jumătățile” lor, iar la sfârșitul anului 2011 au început să facă schimb de mesaje drăguțe pe rețelele de socializare.

În cadrul unui concert al unui prieten comun, Filip Kirkov, Nikolai Bascov a sărutat-o aprins pe Anastasia, punând capăt dubiilor pe care le aveau fanii referitor la o relație dintre cei doi. Îndrăgostiții plasau fotografii comune pe Instagram și Twitter, chiar dacă Anastasia continua să-l numească pe Bascov un ”prieten apropiat”.

La sfârșitul anului trecut, cei doi au plecat împreună într-o vacanță pe insulele Maldive. Astfel încât, Volocikova și Baskov nu au ezitat să demonstreze prin intermediul unor săruturi pasionale sentimentele tandre reciproce sau relația unor doi prieteni buni ”cu privilegii”? Totuși, Anastasia a comentat această călătorie într-un interviu pentru portalul Tele.ru astfel: ”Am rămas uimită, că prietenia noastră de 15 ani cu Kolea s-a transformat în avansuri din partea lui! El întotdeauna a fost pentru mine o persoană apropiată, un prieten. Iar acum... ”. Probabil, aceste aluzii au și pus capăt relației dintre Volocikova și Baskov, care dealtfel, puteau să se despartă pe cale pașnică și să rămână prieteni.

Nicole Kidman și Naomy Watts

Prietenia lor a început la o vârsta fragedă. Naomy avea doar 15 ani, iar Nicole era cu un an mai mare. Ele au făcut cunoștință, în studioul unui post de televiziune australian, în Sidney, unde ambele locuiau (Nicole s-a mutat în Australia din SUA, iar Naomy – din Marea Britanie), în cadrul unei probe pentru un spot publicitar al costumelor de baie. După casting, fetele au mers acasă, luând un taxi, lucru care a pus începutul unei prietenii trainice. Calea către succes pentru Watts a fost mai anevoioasă decât pentru Kidman, acest însă lucru nu le-a influențat relația de prietenie. Atunci când Nicole Kidman și-a unit destinul cu Tom Cruise, având astfel calea deschisă spre Hollywood, glorie și bani, ea nu a uitat de prietena sa și a încercat să o ajute – îi făcea cunoștință cu persoane importante, o recomanda regizorilor pentru roluri bune. Totuși, Naomy a așteptat mai bine de 15 ani, pentru ași face un nume în cinematografie, jucând în filmul lui David Lynch ”Malholland Drive”.

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Naomi a relatat într-un interviu pentru revista Empire: ”Nicole îmi repeta mereu, că posibil, doar un singur film îmi va schimba soarta, și ea a avut dreptate. Atunci eu nu realizam acest lucru. Consideram, că trebuie să-ți faci propria carieră, de aceea mi-am încercat puterile în jurnalismul de modă, fiind chiar și producător. Însă, așa cum mi-a prezis Nicole, doar un singur rol - și iată-mă la Hollywood”.

Leonardo DiCaprio și Tobey Maguire

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Acești idoli ai femeilor au făcut cunoștință în 1993, în cadrul probelor de filmare împreună cu Robert de Niro ”This Boy's Life”. Chiar dacă Leonardo DiCaprio a obținut rolul principal, iar Tobey Maguire – unul secundar, cel din urmă nu s-a supărat și chiar s-a împrietenit cu harismaticul Leo. ”Când pentru prima oară l-am văzut pe Tobey, imediat m-am gândit, că vreau să fiu prieten cu acest tânăr – a recunoscut Leo într-un interviu revistei americane People. – Avem multe teme de discuții, și noi, ca și orice alți prieteni buni, întotdeauna putem să discutăm și să ne amuzăm împreună. Mai mult, noi întotdeauna ne ascultăm reciproc părerile atunci când discutăm careva proiecte ”.

De atunci DiCaprio șu Maguer s-au filmat în câteva filme (”Don's Plum”, ” Great Gatsby” ). Spre deosebire de Tobey, care este fericit într-o căsătorie, Leo este în continuă căutare a ”jumătății” potrivite, însă prietenia lui cu Maguer durează de mai bine de 20 de ani. În prezent, prietenii încearcă să-și facă timp pentru a se vedea, în special pentru a juca baschet sau pentru a ieși la plimbare cu copiii lui Tobey – fiica Ruby și fiul Ottis.

Ciulpan Hamatova și Olga Drozdova

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Actrițele teatrului din Moscova ”Sovremennik” joacă împreună în cîteva spectacole (”Mama, tata, fiul și câinele”, ”Trei amici”, ”Trei surori”) și desigur au devenit prietene bune. Ciulpan a atras-o pe Olga în proiectele sale de caritate, participarea în care Drozdova nu le afișează de regulă, iar Olga a învățat-o pe Ciulpan ce înseamnă adevărata prietenie. Hamatova are trei fiice, care cu plăcere se joacă cu fiul cel mic a lui Drozdova. Desigur, că Ciulpan a fost alături de Olga și în perioade mai grele din viață – acum doi ani, în urma unui accident, soțul actriței, Dmitrii Pevțov și-a pierdut fiul cel mare, Daniil din prima căsătorie.

”Dacă aș fi fost Dmitrii Pevțov, eu le-aș fi spus tuturor femeilor: luați exemplu de la Olga Drozdova. Cum poți să-ți faci viața personală atât de sublimă și frumoasă? – cu căldură vorbește Ciulpan despre familia prietenei sale într-un interviu pentru ziarul ”Komsomoliskaia pravda. – Pentru mine, (și eu nu sunt singura) relația lor – este una fantastică. Eu nu cunosc persoane, pe care le-aș putea compara cu Olia și Dima și să spun ”Ah, se mai întâmpla”. Adică, nu există așa ceva. Și sunt foarte fericită, că există această relație”.

Apropo, încă în anul 2006, la aniversarea jubileului de activitate a teatrului ”Sovremennik”, Ciulpan Hamatova și Olga Drozdova au fost decorate de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin cu Ordinul Prieteniei. Un gest simbolic pentru relația de prietenie a celor două actrițe.

Hugh Jackman și Russell Crowe

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Celebrități care prietenesc de multă vreme

Russell Crowe a făcut cunoștință cu Hugh Jackman, un actor începător acum 15 ani, când a venit acasă în Australia după filmările peliculei ”Gladiator” în timp ce urmărea la un post de televiziune serialul ”Correlli”, în care juca Hugh, remarcând calitățile actoricești ale acestuia. Ulterior, cei doi s-au întâlnit și au discutat în cadrul unei emisiuni de la un post TV din Australia.

După ce a revenit la Hollwood, Russell Crowe a fost invitat să participe la proiectul ”X-Men”, actorul însă a refuzat și a propus în schimb pentru vizionare o înregistrare a unui ”oarecare Jackman”. Astfel Hugh a ajuns la Hollywood și s-a trezit renumit peste noapte.

Plin de recunoștință, Jackman a fost în culmea fericirii, când în 2012 cei doi prieteni au reușit să joace împreună în ” Les Misérables”. Bărbații nu ezitau să facă glume unul pe seama celuilalt. De exemplu, Russell îl numea pe Hugh ”twirlie” (astfel sunt numiți interpreții de muzică pop sau dansatorii în showbizul american), iar cel din urmă, la rândul său a decis să se răzbune în glumă cu ajutorul...pumnilor.

Sursa: woman.ru