Atunci când ni se zbate ochiul, de obicei asociem acest lucru cu un eveniment bun sau rău care urmează să ni se întâmple – ochiul drept este aducător de fapte bune, pe când cel stâng nu tocmai. Acestea sunt doar superstiții, de cele mai multe ori aceste spasme oculare (denumite și miokimii) apar din cauza stresului sau a oboselii.

mamaplus

Zvâcnirile pleoapelor sunt destul de frecvent întâlnite, fiecare persoană confruntându-se cu acest lucru cel puțin de câteva ori în viață. Mușchii din jurul ochilor se contractă spontan, involuntar, însă mișcările sunt ușoare și durează câteva secunde sau minute.

Cauzele spasmelor oculare

Cele mai incriminate cauze sunt lipsa de magneziu și de calciu din dietă, lucru care poate afecta toată musculatura, nu numai pe cea din jurul sprâncenelor și ochilor (așa apar și cârceii de la picioare). Recomandarea este să creșteți aportul de alimente bogate în acești nutrienți (cereale integrale, semințe de floarea soarelui, dovleac, susan, plante cu frunze verzi).

Tot pe primul loc în cauzele apariției spasmelor oculare se află și consumul excesiv de ciocolată neagră, cafea, alcool, ceai și alte băuturi energizante, astfel încât este bine să limitați consumul acestor alimente. Sunt și boli care pot duce la formarea de spasme ale pleoapelor: răceala, gripa, sinuzita, anemia, diabetul, însă aceste cazuri sunt rare. Bineînțeles, lipsa odihnei sau stresul au și ele un rol în apariția de reacții ale musculaturii pleoapelor.

Cauzele locale sunt: iritații oculare, alergii, corpii străini oculari sau sindromul de ochi uscat. Astfel, ca să aflați cauza exactă de ce vi se zbate pleoapa este bine să mergeți la medic! Dacă aceste tresăriri ale pleoapelor nu dispar de la sine într-o săptămână sau dacă apar și alte simptome (fotofobie, durere oculară, vedere încețoșată și neclară), ar trebui să consultați un medic oftalmolog pentru a exclude și alte diagnostice.

Există un tratament specific?

În afară de eliminarea factorilor incriminați mai sus, în cazurile grave, se poate recomanda o injecție cu toxină botulinică (botox), pentru a opri aceste spasme. Tot pentru cazurile grave, există intervenții pentru rezolvarea chirurgicală a unor zone de mușchi sau inervație. Nu uitați că primele măsuri de reducere a spasmelor ocular sunt renunțarea la cafea/ciocolată și cât mai mult somn. Uneori, și compresele calde din jurul ochilor ajută la relaxarea musculaturii.

Lucrul la calculator reprezintă un stres în sine, așa că nu uitați să luați pauze la intervale de 20-30 minute, timp de câteva secunde să priviți la distanță mare (4-5 metri) și să clipiți voluntar. Această practică ajută la prevenirea sindromului de ochi uscat și a consecințelor lui. Dacă apariția spasmelor au la bază sindromul de ochi uscat, se recomandă administrarea de lacrimi artificiale, picătură cu picătură, conform recomandărilor medicului oftalmolog.

Sursa