Fusta din piele este o piesă de rezistență și în sezonul rece. Dacă știi cu ce să o combini, poți obține look-uri destul de versatile și stilate.
Fusta neagră din piele și tricou
Nu știi cu ce top să porți o fustă neagră din piele? Răspunsul ar putea fi mai simplu decât ți-ai imaginat. Ai putea să asortezi această piesă vestimentară cu un tricou simplu, pe care să-l bagi în fustă. În acest sezon se află în tendințe tricourile cu mesaje interesante, de tip statement, care se vor potrivi de minune cu o fustă mini din piele cu crăpătură asimetrică.
Fusta din piele și cămașa din denim
O altă variantă de a purta fusta neagră din piele este în asociere cu cămașa din denim. Vei obține o ținută de zi comodă și interesantă, ideală pentru zilele friguroase de toamnă.
Fusta neagră din piele și pulover
Asocierea dintre o fustă neagră din piele și un pulover rămâne și în această toamnă o combinație în tendințe. Nu doar că este un look modern și interesant, potrivit pentru o ținută de zi, dar este în același timp și o ținută comodă și confortabilă. Asortează cu o pereche de ghete până la glezne, iar în zilele friguroase poți purta cu un dres negru.
Fusta din piele lăcuită
Vinilinul se numără printre cele mai importante trenduri ale acestui sezon. Iar fustele din acest material care amintește de pielea lăcuită sunt foarte populare în sezonul toamnă-iarnă 2017-2018. Încearcă o astfel de fustă în variantă mini sau asimetrică pentru a obține un look perfect pentru o ținută sexy de zi, dar și pentru o ținută de petrecere.
Fusta mini din piele
Fustele mini au avut parte în această toamnă de o revenire în forță în lumea modei. Optează pentru o fustă scurtă din piele, pe care să o asortezi cu pulovere tricotate masiv, cu un body sau o cămașă.
Fusta neagră din piele cu crăpătură asimetrică
Dacă îți dorești o ținută modernă, atunci optează pentru o fustă din piele cu crăpătură asimetrică.
Acest model pare să fie vedeta acestui sezon. Este preferata starurilor, dar și a pasionatelor de modă care au devenit adevărați trendsetteri.
Fusta creion din piele
Fusta creion face parte deja din rândul pieselor vestimentare clasice, pe care orice femeie ar trebui să le dețină în garderobă. Iar o fustă creion din piele este opțiunea perfectă. O poți include atât în ținutele office, cât și în cele pentru petreceri sau întâlniri. Asociază cu un maiou de tip furou pentru a obține un look sexy și elegant.
Sursa: eva.ro