Probabil că nu există pe lume om să nu aibă nici o aluniţă. Mari sau mici, mai întunecate sau mai deschise la culoare, netede sau reliefate… Specialiştii în paraştiinţe afirmă că nevii de pe corp pot spune multe despre noi.

Limbajul aluniţelor

Indicatori ai sănătăţii

Unele aluniţe apar pe parcursul vieţii, iar altele dispar. Se zice că acest fapt poate fi legat de schimbările din soarta noastră, transformările personale. Specialiştii de la Colegiul imperial din Londra au ajuns la concluzia că numărul de nevi este un indicator al duratei de viaţă: numărul lor este direct proporţional cu lungimea telomerilor – structuri de la capătul cromozomilor. Cu fiecare diviziune a celulei, telomerii se reduc şi organismul îmbătrâneşte. În timpul studiului s-a stabilit că la voluntarii care aveau pe corp peste 100 de aluniţe telomerii erau mult mai lungi decât la deţinătorii a mai puţin de 25 de aluniţe. Vârsta biologică a primilor era în medie cu 6-7 ani mai mică decât a celor din urmă. În opinia autorului studiului Veronique Bataille, aceşti oameni sunt mai puţin afectaţi de bolile de vârstă – de exemplu afecţiunile cardiovasculare sau osteoporoza.

„Semnele vrăjitoarelor”

În Europa Medievală, aluniţele se bucurau de o atenţie specială. Oamenii cu aluniţe sau negi mari şi de forme neobişnuite erau priviţi cu suspiciune, pentru că se considerau „însemnaţi de diavol”. Omul cu nevi hidoşi se transforma într-un paria. Nu rareori aceşti nefericiţi erau arşi pe rug, fiind consideraţi vrăjitori.

Parapsihologii moderni consideră că această credinţă în „semnele diavolului” nu era, de fapt, chiar atât de neîntemeiată. Se pare că unele aluniţe arată într-adevăr că „proprietarul” lor deţine anumite proprietăţi extrasenzoriale. 

Aşadar, aluniţa de pe tâmplă vorbeşte despre o intuiţie dezvoltată. Astfel de oameni pot vedea viitorul. În viaţa de zi de zi ei sunt capabili să recunoască cu uşurinţă minciuna şi, în general, pot „citi” oamenii. Ei trebuie să se bazeze întotdeauna pe senzaţiile interioare şi să îşi asculte vocea lăuntrică.

Aluniţa de deasupra buzei de sus conferă persoanei abilităţi pentru hipnoză şi capacitatea de persuasiune. Astfel de oameni dispun de o charismă interioară, un anumit „magnetism”, atrăgând persoanele din jur. Un alt dar este capacitatea de a materializa cuvintele. De aceea ei trebuie să fie foarte atenţi: tot ce spun se poate împlini.

Aluniţa de deasupra genunchiului vorbeşte despre înclinaţii spre magie.

Limbajul aluniţelor

Semnul pasiunilor fatale

Pentru femei o importanţă deosebită au aluniţele de pe sâni. Astfel, dacă nevul este situat pe sânul stâng, deţinătoarea acestuia poate fi o „femeie fatală”, care insuflă dragoste pasională şi adorare, dar se poate transforma în obiectul unor dorinţe din cele mai josnice. Apropo, se ştie că o astfel de aluniţa avea una dintre favoritele regelui francez Francisc I – contesa de Chateaubriand (secolul al XVI-lea).

Aluniţa de pe pieptul bărbatului denotă că el este capabil de dragoste înălţătoare şi va fi întotdeauna fidel iubitei sale.

De la gospodărie la dragoste fără margini

Destul de interesante sunt şi aluniţele de pe mâini. Dacă femeia are o aluniţă pe mâna dreaptă, ea este o bună gospodină. În schimb dacă aluniţa este pe mâna stângă – gospodăreala cu siguranţă nu este atuul ei… În general, aluniţele de pe mâini denotă bunăstare materială.

Dacă femeia are pe mâini aluniţe fără pigment, acesta este un semn al problemelor în viaţa de familie. Cu cât mai multe astfel de nevi există, cu atât mai mari sunt problemele. Aluniţele de pe umeri vorbesc despre faptul că o astfel de femeie este cam leneşă.

Aluniţele de pe mâinile bărbaţilor au o altă semnificaţie. Astfel, cele de pe umeri arată o mare putere volitivă. Aceşti reprezentanţi ai sexului puternic sunt rezistenţi şi de încredere.

Aluniţe pe mâna dreaptă au, de regulă, bărbaţii care se bucură de interes din partea sexului frumos. Deseori ei sunt adevăraţi doni Juani. În schimb aluniţa de pe mâna stângă vorbeşte despre cu totul altceva: astfel de bărbaţi au abilităţi de lucru manual şi diverse meşteşuguri.

Aluniţele din zona cotului sau antebraţ arată o persoană timidă, autocritică şi nobilă după natură.

Desigur, într-un articol nu reuşim să povestim despre toate aluniţele. Dar dacă acest lucru vă pasionează, puteţi căuta literatură la temă sau chiar vă puteţi adresa specialiştilor din domeniu. Nu este exclus ca aceasta să vă ajute să vă cunoaşteţi mai bine şi să înţelegeţi de ce în viaţa dumneavoastră au loc anumite evenimente.

Limbajul aluniţelor

Sursa