Astăzi vom vorbi despre o inovație cosmetologică – apa micelară, care permite îndepărtarea chiar și a celui mai rezistent machiaj. Apa micelară este un produs cosmetic inventat în țările europene cu mai mulţi ani în urmă, însă a început să fie utilizat pe larg doar recent.
Acest produs inovativ este destinat pentru îmbunătățirea stării pielii și îndepărtarea machiajului.
Ce este apa micelara? Compoziție și utilizare
Acest produs cosmetic ajută la curățarea rapidă a pielii de impurități, grăsimea naturală și machiaj, fără a afecta tenul. Pentru ce se folosește totuși apa micelară și care este compoziția ei?
- Componentul de bază al apei micelare sunt esterii acizilor grași (așa-numitele micelii). Este vorba despre niște particule minuscule de ulei, care se aranjează în ansambluri moleculare sferice. În contact cu pielea, acestea eliberează beta-bisabolol care captează în interiorul lor reziduurile de machiaj, sebum și alte impurități de pe suprafața pielii.
- Apa micelară conține și sebepantenol și glicerină. Aceste componente ajută la hidratarea pielii și la cicatrizarea rapidă a leziunilor mici, a coșurilor și iritațiilor cutanate.
- Dacă apa micelară conține și alcool, aceasta trebuie utilizată cu atenție, testând-o în prealabil. Ea poate provoca uscarea pielii.
- Apa micelară este o alternativă viabilă pentru loțiunile tonice și alte produse demachiante, datorită texturii sale ușoare și uscării ușoare, fără îngreunarea pielii.
- Apa micelară poate fi folosită și pentru corectarea ușoară a machiajului chiar în timpul aplicării. Pentru aceasta turnaţi puțină soluție pe un bețișor de vată și îndepărtați excesul de machiaj.
Cui i se potrivește apa micelară pentru îndepărtarea machiajului și cui nu i se potrivește aceasta?
Înainte de a cumpăra acest produs, trebuie să stabiliți tipul tenului dumneavoastră, pentru a preveni problemele legate de piele. Se consideră că apa micelară este potrivită chiar și pentru pielea foarte sensibilă, dar totul nu este atât de simplu după cum pare.
Contraindicații pentru utilizarea apei micelare
Dacă aveți un ten gras, este mai bine să renunțați ala cumpărarea apei micelare, pentru că în acest caz miceliile se amestecă cu sebumul pielii, ceea ce conduce la formarea de comedoane.
La fel, trebuie să renunțe la apa micelară persoanele care au o piele predispusă spre acnee. În acest caz poate apărea riscul intensificării erupțiilor cutanate.
Indicații de utilizare a apei micelare
Apa micelară este perfectă pentru tinerele cu piele combinată. Aceasta ajută la îndepărtarea rapidă și simplă a machiajului, fără a pigmenta pielea. Apa micelară îmbunătățește și starea pielii.
Această inovație cosmetică este o alternativă perfectă pentru loțiunile tonice și demachiante în cazul tinerelor cu piele uscată și normală. Acest produs va emolia și va calma pielea feței.
La alegerea unei ape micelare verificați dacă aceasta conține coloranți. Dacă apa micelară are o anumită nuanță, ea va necesita eforturi suplimentare pentru îndepărtarea machiajului și poate dăuna pielii.
Câteva reguli de utilizare a apei micelare
Nu vă spălați pe față cu apă micelară. Unele tinere consideră că această soluție trebuie utilizată pentru spălarea feței, însă pentru îndepărtarea machiajului este suficient să umeziți cu apă micelară un tampon de vată sau un disc demachiant. Cu ajutorul acestora, îndepărtați machiajul de pe față și gât cu mișcări ușoare, circulare. Apa micelară va îndepărta nu doar produsele cosmetice, ci și toate impuritățile care s-au adunat pe piele de-a lungul zilei. Aceasta atrage, ca un magnet, particulele de praf și cosmetică. Dacă nu sunteți mulțumită de rezultat, repetați procedura folosind un nou disc sau tampon de vată.
Multe persoane își pun întrebarea dacă fața trebuie clătită după utilizarea apei micelare. Dermatologii consideră că după folosirea apei micelare este obligatorie spălarea feței cu gel sau spumă. Însă producătorii afirmă că apa micelară nu necesită clătire. Dacă vreți să curățați complet fața, noi vă recomandăm să o spălați cu spumă după aplicarea apei micelare.
Multe tinere care au încercat apa micelară afirmă că acest produs inovator îndepărtează eficient toate tipurile de machiaj. Într-adevăr, apa micelară permite îndepărtarea ușoară chiar și a machiajului rezistent la apă, iar cel mai important – veți reuși acest lucru fără mari eforturi. Doar câteva mișcări cu un disc de vată și fața strălucește!