Aripioare de pui crocante cu sos de iaurt și usturoi

Aripioare de pui crocante cu sos de iaurt și usturoi

-
//
14.09.2018

O rețetă delicioasă de aripioare crocante, pe care toți, de la mic la mare, o adoră. 

Aripioare de pui crocante cu sos de iaurt și usturoi

Ingrediente:

- aripioare de pui 
- făină
- 2 ouă
- lapte
- fulgi de porumb
- sare
- piper
- boia de ardei iute
- verdeţuri uscate (opţional)
- ulei de floarea soarelui
Pentru sos:
- 2 căţei de usturoi
- un iaurt mic
- ulei de măsline
- sare

Mod de preparare:

Aripioarele crocante

Mai întâi de toate, curăţăm şi spălăm bine aripile, apoi le tăiem în două. Vom folosi doar cele două bucăţi mari, lăsând deoparte partea cea mai mică a aripii. Pe o farfurie plată, amestecăm făină cu sare, piper, boia de ardei iute şi verdeţuri uscate (e opţional, eu am folosit Verdeţuri de Provance pentru că-mi sunt pe plac).

Într-un bol batem două ouă, adăugăm o lingură de lapte, sare şi puţină boia de ardei iute. Amestecăm totul cu o furculiţă sau un tel. Întindem o folie de plastic şi aşezăm fulgii de porumb pe jumătate din suprafaţa ei. Cu cealaltă jumătate de folie acoperim fulgii, iar apoi îi fărâmiţăm pe deasupra foliei cu ajutorul unui făcăleţ.

După ce am terminat de pregătit tot ce ne trebuie, ne apucăm să ungem aripioarele. Le trecem mai întâi prin făina combinată cu condimente, apoi prin ou şi apoi prin fulgii de porumb.

Acum, că am terminat de învelit toate aripioarele în fulgii de porumb, le putem prăji. Într-o tigaie punem cam jumătate dintr-o sticlă de floarea soarelui pentru ca aripile să se prăjească uniform. Aşteptăm până uleiul s-a încins pentru a pune aripile în tigaie. Le lăsăm acolo cam 9-10 minute la foc mediu, întorcându-le o dată sau de două ori pentru a fi siguri că s-au rumenit pe ambele părţi.

După ce s-au prăjit, le punem pe o farfurie pe care am aşezat în prealabil un strat dublu de prosoape de bucătărie din hârtie. Stratul de prosoape va absorbi tot uleiul în exces.

Sosul de iaurt şi usturoi

Curăţăm doi căţei de usturoi şi îi pisăm într-un bol. Adăugăm o lingură de ulei de măsline şi puţină sare. Amestecăm bine cu un tel. Turnăm un iaurt mic şi amestecăm din nou. Gata si sosul!

Sursa: gustos.ro