O femeie din Statele Unite ale Americii a devenit mamă pentru a șaptea oară, la vârsta de 51 ani. Alte femei la vârsta ei intră la menopauză, dar se pare că ea a reușit să nască un copilaș perfect sănătos. Kimberly Chasteen a adus pe lume primul său copil la vârsta de 16 ani, în 1987. Prima născută a fost Jessica, în vârstă de 35 ani, în prezent. De atunci, ea a mai născut alți șase copii: Kayla, în vârstă de 33 ani, Richard, în vârstă de 31 ani, Blake, în vârstă de 20 ani, Briar, în vârstă de 19 ani și Balin, în vârstă de 17 ani.

Pentru a rămâne însărcinată la 51 ani, Kimberly a apelat la o donatoare de ovule. Astfel, a reușit să rămână gravidă cu Tyrique Chasteen, al șaptelea copil al familiei, care va fi mai mic decât nepoții săi, adică decât copiii fraților săi mai mari.

Kimberly a apelat la o intervenție de legare a trompelor uterine, dar a decis că mai vrea un copil după ce l-a cunoscut pe noul ei iubit, în urmă cu trei ani. Astfel, femeia a apelat la o nouă intervenție de inversare a operației inițiale.

Medicii au avertizat-o pe Kimberly că va fi dificil să rămână din nou însărcinată după ce îi fuseseră legate trompele uterine, dar se pare că femeia a avut parte de o mare surpriză. Deși a fost criticată de cei din jur și foarte puțină lume a sprijinit-o în luarea acestei decizii, Kimberly a hotărât să continue cu procedura de fertilizare in vitro și a reușit să rămână însărcinată.

Ea le sfătuiește pe celelalte femei de vârsta ei care încerce să rămână însărcinate, dar să se documenteze foarte bine înainte și să fie la curent cu ce riscuri își asumă.