Cînd lucrurile merg cum nu se poate mai bine pe plan profesional iar, testul de sarcină indică două liniuţe, imaginați-vă că undeva pe cer, s-a aprins o stea. Da, da, aşa precum a spus Maiakovski: “dacă pe cer apar stele, cineva are nevoie de ele”
Multe femei consideră că un salariu atractiv și un loc de muncă interesant sunt argumente puternice şi amână să devină mamici pentru un an, sau cinci, sau chiar zece. Unele dintre ele amână chiar până când fiziologic nu mai sînt apte să ducă o sarcină și să dea naștere unui copil sănătos, fapt pentru care suferă mai apoi.
Alțele sînt de părere că, înainte de a da naștere unui copil, trebuie să creeze condiții decente pentru venirea pe lume a bebeluşului şi pentru dezvoltarea lui de mai departe: o casă, mașină și posibilitatea de a pleca de cel puțin două ori pe an în străinătate. Dar, în acest caz se omite un lucru: banii au abilitatea remarcabilă de a se termina foarte repede.
Oricât de mult veți câștiga vreodată, niciodată nu va fi de ajuns, aşa sîntem noi oamenii vrem mai mult şi mai mult, şi în acest caz niciodată nu vom avea destul de mult cât să ne ajungă şi pentru planificarea unui copil.
În goana asta după averi, după faimă, după recunoştinţă, multe femei uită că cel mai important lucru pentru o femeie este să devină mamă, iar, pentru un copil are nevoie doar de grija și dragostea părintească. Un copil este fericit atunci când este crescut cu iubire și căldură, iar valorile materiale sînt doar niște pretexte a celor maturi, egoisti de altfel, cărora le este frică să-și asume responsabilitatea pentru un copil.
Cea mai bună opțiune de planificare a unui copil este dorința conștientă a unui cuplu de a deveni părinți. Dacă această dorinta vine din partea ambilor parteneri, nașterea copilului nu ar trebui să întârzie.
Această planificare îl face pe viitorul tată să își asume responsabilitatea pentru partenera sa și mica "minune" ce urmează să le completeze familia. Apropo, acest moment este de multe ori un punct de cotitură pentru cariera viitorului tată: lucrînd mai cu spor, ajunge să obțină rezultate remarcabile, fapt ce-l poate ajuta să avanseze.
Părerea psihologului
Indiferent de decizia luată în ceea ce privește sarcina neasteptată, este important ca aceasta să fie una reciprocă. Copilul este o parte a doi oameni, și indiferent de ce veţi alege, aceasta hotărire trebuie să fie împărtășită și responsabilă. Țineți minte că oricare din ele duce în sine schimbări și consecințe esențiale și ireversibile. Dacă optați pentru un avort, tineți cont că această sarcină poate fi ultima în viața dvs. În cazul în care decideți să păstrați copilul - înnarmați-vă cu susținerea celor apropiați.
De altfel, în prezent, există multe oportunități de a combina cariera și maternitatea. Luați în considerare toate opțiunile și decideți în cunoștință de cauză.
În cazul în care ocupați un post important, sînteți o persoană de parerea căreia se ține cont, un director adecvat nu va considera sarcina și maternitatea un obstacol în continuarea serviciului. Adesea, pentru a-și păstra lucrătorii, companiile oferă condiții de lucru flexibile. Veti avea nevoie, însă, de ajutorul rudelor sau a unei bone.”
Practica demonstrează mai multe exemple de succes despre cum se poate împăca cariera şi creşterea unui copil.
Rodica Verbeniuc, Șef Corporate Communications «Moldcell», a dat naștere celui de-al doilea copil, și-a păstrat locul său de muncă și continuă cu succes să promoveze imaginea și reputația companiei in care activează. În îngrijirea copiilor este ajutată de soț și mamă.
Olga Nissenboim, Directorul Școlii: Business Communications. Ultimele două gravidități (jos pălăria, deoarece Olga are și doi feciori mai mari) nu i-au schimbat programul de lucru. Îi vin în ajutor rudele apropiate și bona. Consideră că un copil are nevoie de atenție calitativă și nu cantitativă și că uneori o zi intreagă petrecută cu copilul se dovedește a fi nu atît de eficientă cît o oră petrecută cu folos.
Atunci cînd în toamna anului 2011, directorul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Republica Moldova, Julia Otto, a fost numită într-un post nou , în fața jurnalistilor și-a făcut apariția o femeie tânără si frumoasa, cu o burtică rotundă. E salutabil că într-o astfel de instituție financiară importantă, cum este BERD, maternitatea nu este un obstacol în calea dezvoltării carierei ba mai mult, este susținută la toate nivelurile.
Natalia S. Director financiar al unei agenții de publicitate. Spune că sarcina sa a fost relativ usoră, iar ea a interupt activitatea numai în timpul nașterii și pe perioada de recuperare. La spital a mers direct de la biroul său, unde a revenit, trei săptămâni mai târziu, cu micuța sa fiica. Asa și lucra - cu mici pauze pentru somnul copilului, alăptare și jocuri pentru bebeluși.
Este suficient să ne amintim de italianca Lucia Ronzulli, care, în mod regulat, se prezintă la Parlamentul European de la Strasbourg cu copilul său. Prin această modalitate a atras atenția tuturor femeilor care iși doresc o carieră de succes și un statut de mamă. Lucia Ronzulli luptă pentru drepturile femeilor care le-ar permite să îmbine armonios maternitate, cariera și viața de familie.
În ultimă instanță, întrebați orice mamă care iși petrece timpul plimbîndu-si copilul în curte, dacă nu regretă că “iși pierde timpul” jucîndu-se în nisip , în loc să se bucure de plăcerile profesiei.Sunt sigură că mulțe dintre ele vor spune că a fi casnică este un lucru nu mai puțin interesant. E nevoie de răbdare, un time –management dur și de jertfire zilnică. O mamă grijulie învață și aplică în practică multe alte profesii conexe – bucătar, medic și contabil.
De aceea, e bine sa vă gîndiți înainte de a alege între perspectiva carierei și fericirea de a fi mamă.
Gîndiți-vă la faptul că copiii vin pe lume cu scopul să ne facă mai buni. Că mamă devii pentru totdeauna, iar cariera este , cum se știe, trecătoare. Iar, sensul vietii este să săruți piciorușele copilașului tău chiar și după trei nopți nedormite și să te bucuri pentru fiecare realizare a lui.