mamaplus

Bebelușul nu doarme noaptea. 12 sfaturi de aur care te vor ajuta să adormi copilul repede

-
//
09.12.2019

Somnul la bebeluși este una dintre provocările maternității. În primele luni de viață, copilul va dormi în reprize, de multe ori cu greu, iar acest lucru va da peste cap și programul de somn al părinților. Nopțile nedormite însoțite de plânsete care par să nu se mai termine pot afecta psihicul mămicii.

Iată, așadar, 12 sfaturi de aur care te vor ajuta să adormi copilul repede. De la părinți experimentați, către părinții aflați la început de drum:

1. Investește în niște draperii groase. Lumina sau mai bine spus, absența ei, este un factor cheie în stimularea unui somn de calitate. Chiar dacă nu vei avea nevoie de ele în primele săptămâni de la naștere, îți vor fi utile mai târziu.

2. Fă-i masaj copilului. Masează-i cu blândețe zona pieptului, iar acest lucru îl va relaxa. Dacă este agitat, fă-i masaj la față, cu mișcări ușoare, circulare. Mulți părinți au reușit astfel să își liniștească bebelușul și să-l adoarmă imediat.

3. Scapă de zgomotul enervant al ușilor din casă. Poți încerca să atașezi un elastic gros de ambele clanțe. Când vei închide ușa, nu se va mai auzi acel „click”, care poate deranja somnul la bebeluși.

4. Asigură-te că e momentul potrivit să-l muți în pătuț. Altfel, riști să îl trezești. Uită-te la ochii lui. Dacă arată de parcă și-ar da ochii peste cap, înseamnă că se află în starea de somn adânc. Apoi, ridică-i unul dintre brațe și lasă-l ușor să cadă. Dacă copilul nu are nicio reacție, înseamnă că e totul în regulă și îl poți muta în pătuț.

5. Stai lângă bebeluș atunci când se trezește. Acest lucru se aplică mai ales nou-născuților. În primele 4 luni de viață, bebelușii stau trezi în intervale de 30-60 de minute. Imediat cum dau semne de oboseală, poți începe să îi adormi.

6. Schimbă scutecul copilului înainte de somnul de noapte. Acest lucru va diminua riscul să se trezească la scurt timp după ce te-ai chinuit să îl adormi.

7. Hrănirea în timpul nopții. Atunci când îl alăptezi noaptea, nu aprinde lumini puternice în casă. Încearcă să păstrezi în jurul tău o sursă de lumină difuză. Astfel, creierul bebelușului va fi mult mai pregătit să se reîntoarcă la somn după ce a mâncat.

8. Pune o sticlă cu apă caldă în patul copilului. Acest lucru va face ca transferul de la căldură din brațele tale, la cea din pătuț, să fie mai puțin sesizabilă.

9. Nou născuții sunt programați să doarmă în ritm circadian. Adică, să se trezească în toiul nopții. Oricât te-ai strădui, trebuie să înțelegi că nu poți schimba acest lucru. Poți doar să te ajustezi. Este bine să vorbești cu partenerul tău, să dormiți în ture, astfel încât să vă puteți ocupa amândoi în mod egal de copil.

10. Dacă bebelușul doarme la tine în cameră, ia-ți niste măsuri de siguranță. Folosește „zgomot alb” ca fundal, menit să îl relaxeze pe cel mic. Dacă vrei să te ridici din pat, copilul va sesiza mai puțin mișcările tale.

11. Nu adormi cu copilul în brațe. Dacă vrei să îl așezi undeva, asigură-te că e un loc sigur (mai ales dacă ai și animale de companie). Nu te feri să îl așezi în pătuț, de teamă că s-ar putea trezi.

12. Bucură-te de reprizele scurte de somn din timpul zilei. Îți vor oferi luxul de a ieși la plimbare, alături de bebe. În timp ce el va dormi, tu te vei putea bucura de o cafea într-un parc. Ține minte, va urma o perioadă de 3 ani în care nu vei mai avea atât de multă libertate să te bucuri de momentele tale cu tine, iar juniorul te va ține în priză ca la maraton.