Cunoaștem foarte bine care este rolul cărților în dezvoltarea copiilor – acestea le îmbunătățesc creativitatea, puterea de concentrare, capacitatea cognitivă, empatia, le îmbogățesc vocabularul. La vârsta preșcolară, copilul devine extrem de curios, dorește să afle lucruri noi, pune multe întrebări despre lumea înconjurătoare, iar cărțile potrivite vârstei îi vor satisface pofta de noutate. În această perioadă, el își dezvoltă foarte bine abilitățile cognitive, arătând interes pentru cărțile interactive. Bookstore.MD vine cu recomandări. Iată ce cărți să alegem dacă avem copii de grădiniță.
Colecția Larousse „Caiet de jocuri și activități pentru copii isteți”
Vârsta:
3-4 ani
4-5 ani
5-6 ani
Autor: Pascale Genestine
Editura: RAO
Colecția cuprinde trei volume, conținutul fiind adaptat categorilor de vârste (3-4 ani, 4-5 ani și 5-6 ani). Fiecare este, așa cum îl numește și autoarea, un caiet multifuncțional, distractiv și original, care cuprinde activități instructive și jocuri stimulative, menite să consolideze cunoștințele copilului dobândite până în acest moment.
Cartea primelor descoperiri
Vârsta: 3-4 ani
Editura: ARC
Copilul dumneavoastră vrea să afle în fiecare zi ceva nou? Ajutați-l să descopere culorile, figurile geometrice, anotimpurile, lumea animală și tipurile de transport. Apăsând butoanele, copilul va asculta și va memoriza cuvinte noi, zgomote din natură și pe cele produse de mijloacele de transport, glasurile unor animale. Iar poeziile amuzante vor face lectura mai ușoară și mai captivantă.
Colecția Carte sonoră. Caută și ascultă
Animalele
Lumea mea
Vârsta: 3-4 ani
Editura: ARC
În aceste cărți fascinante imaginile vorbesc! Micii cititori se vor juca de-a v-ați ascunselea împreună cu personajele. Copiii doar trebuie să atingă desenul și vor afla dacă au găsit răspunsul corect sau au greșit. Obiectele sunt bine ascunse, așa că este nevoie de multă atenție și perseverență!
Eu și lumea din jurul meu. Marea mea carte de întrebări și răspunsuri
Vârsta: 5-6 ani
Editura: ARC
Cum se ține avionul în aer? De ce corpul nostru are oase? De ce se mișcă pământul când e cutremur? Trebuie doar să ridici clapetele pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări și la multe altele, la fel de fascinante. Copilul explorează lumea și găsește răspunsul la fiecare întrebare cu ajutorul acestei cărți, care îi oferă explicații simple despre cum funcționează lucrurile.
Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare
Vârsta: 4-7 ani
Editura: GAMA
Această carte inspirată de natură va deveni cel mai bun prieten al copiilor fascinați de lumea înconjurătoare, de animalele și păsările pe care le pot întâlni în pădure, pe câmp, lângă ape sau în parcurile din orașe. Bogată în informații și minunat ilustrată, enciclopedia prezintă detaliat peste douăzeci de viețuitoare, urmărite de-a lungul celor patru anotimpuri, în habitatele lor obișnuite.
Colecția Enciclopedia vizuală a copiilor
Vârsta: 7+
Editura: PRUT
Spațiul
Călătorește prin lumea fascinantă a astrelor cu ajutorul acestei enciclopedii vizuale cuprinzătoare, în care sunt prezentate diverse evenimente galactice: de la Big Bang la telescoape extrem de mari. Plină de date captivante, de fotografii impresionante și de imagini artistice generate pe calculator, bazate pe ultimele cercetări din astronomie, această carte este un excelent ghid prin Sistemul nostru Solar, prin Universul nostru și chiar dincolo de el...
Citind această enciclopedie vizuală cuprinzătoare, vei pătrunde în misterioasa lume preistorică și vei afla amănunte interesante despre 60 de dinozauri cunoscuți. Plin de date fascinante și ilustrații impresionante, abssolut noi, bazate pe cele mai recente studii paleontologice, volumul de față conține o prezentare de la A la Z a dinozaurilor - de la Allosaurusla Zuniceratops.
Toate aceste cărți, dar și multe altele, pot fi găsite pe www.bookstore.md, cu 10% reducere din prețul de raft.