Mai multă curățenie în jur, acesta este scopul Campaniei „Ziua Mondială a Curățeniei 2023”, care a început astăzi, 1 septembrie, și își propune să crească gradul de conștientizare a populației asupra problemelor ecologice.
Prin aceste acțiuni, R. Moldova se aliniază la obiectivele trasate de Uniunea Europeană și anume: zero poluare, economia circulară, managementul integrat al deșeurilor și promovarea prevenirii formării deșeurilor prin reducerea consumului excesiv, în favoarea reciclării deșeurilor.
„În anul curent, mesajele principale distribuite în cadrul campaniei țin de reducerea consumului de plastic și colectarea separată a deșeurilor. Aceste subiecte vor oferi oportunități diverselor părți interesate de a reflecta atât asupra muncii depuse, cât și asupra pașilor urgenți necesari în continuare spre o gestionare durabilă a deșeurilor în viitor”, au declarat reprezentanții Ministerului Mediului.
Potrivit organizatorilor, campania va culmina cu o acțiune de salubrizare pe teren, la nivel național, sâmbătă, 16 septembrie. Campania este organizată în cadrul proiectului „Fii Piratul Plasticului”, implementat de către Centrul Național de Mediu și Centrul Republican Gutta-Club, cu susținerea financiară a Programului de granturi mici (SGP), un program corporativ al Global Environment Facility (GEF), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, și co-finanțat de Guvernul Suediei.
De menționat că Ziua Mondială a Curățeniei este marcată anual în a treia sâmbătă a lunii septembrie. Este una dintre cele mai mari acțiuni civice la nivel mondial, ce reunește milioane de voluntari, Guverne și organizații din 191 de țări, care se solidarizează pentru a aborda provocările de mediu la nivel global și pentru a construi un viitor durabil. În această zi, milioane de oameni din întreaga lume se angajează să facă planeta noastră un pic mai curată. Curățând gunoiul împreună, facem o diferență pentru mediu. Și arătăm că împreună ne asumăm responsabilitatea pentru planeta noastră.