mamaplus

Zeci de copii, exploatați prin muncă în Moldova. Reacția ombudsmanului

-
//
26.08.2024

De la începutul acestui an, 169 de copii sub 18 ani au fost angajați în câmpul muncii. În 34 dintre cazuri, angajatorii nu au întocmit contracte de muncă, lăsându-i, astfel, pe tineri fără un statut de muncitor legal.

mamaplus

Imagine simbol

Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Stat al Muncii, cele mai multe astfel de cazuri au fost înregistrate în municipiile Chișinău și Orhei, transmite Moldova1.md.

Exploatarea minorilor prin muncă este în principal rezultatul sărăciei extreme și al lipsei de reglementări adecvate, care determină familiile să își trimită copiii la muncă pentru a supraviețui, potrivit celui mai recent raport al Avocatului Poporului pentru drepturile copilului.

De asemenea, lipsa educației în ceea ce privește drepturile minorilor și cererea de forță de muncă ieftină din partea angajatorilor contribuie la perpetuarea acestei probleme.

Ombudsmanul Vasile Coroi subliniază că, în R. Moldova, puțini părinți și copii își cunosc drepturile. Potrivit acestuia, conceptul de „exploatare prin muncă” este necunoscut pentru majoritatea cetățenilor.

„Am constatat o rată redusă de raportare a cazurilor de exploatare prin muncă și ne dăm seama că există, totuși, puțină conștientizare, informare a părinților, îngrijitorilor și chiar a copiilor despre drepturile lor, cum să acceseze servicii de protecție și asistență și ce este, totuși, exploatarea prin muncă și când sunt ei exploatați prin muncă”, a declarat Coroi.

Autoritățile recunosc că, în lipsa unui mecanism bine pus la punct, combaterea exploatării muncii copiilor devine o sarcină dificilă.

„Este necesar să fie elaborat un mecanism eficient de combatere a utilizării muncii minorilor. Legislația prevede anumite măsuri, însă un mecanism aprobat prin lege încă lipsește, ceea ce creează dificultăți. De exemplu, chiar și atunci când identificăm un minor implicat în muncă nedeclarată, este complicat să obținem o declarație de la acesta fără acordul părintelui, al unui reprezentant legal sau al unui psiholog, așa cum prevede legislația”, a explicat Sabina Didic, șefa Direcției suport și control în domeniul combaterii muncii nedeclarate din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii.

În cazurile de muncă nedeclarată cu implicarea minorilor, legislația prevede amenzi de până la 7.500 de lei pentru persoanele fizice și de până la 15.000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere. Persoanele juridice riscă o amendă de până la 20.000 de lei.

Este de menționat că, în 2023, autoritățile au identificat 145 de minori angajați în câmpul muncii.