mamaplus

Video. O mamă își protejează fiul de ursul care a sărit pe masă, în timp ce mâncau

-
//
29.09.2023

O familie mexicană a reușit să-și păstreze calmul și să stea nemișcată, în timp ce un urs negru le-a întrerupt picnicul organizat cu ocazia unei zile de naștere, sărind pe masă și devorându-le prânzul.

mamaplus

Într-un videoclip care s-a viralizat pe rețelele sociale, Silvia Macías este văzută ținându-și fiul strâns la piept și acoperindu-i ochii cu mâna la doar câțiva centimetri de ursul care le devorează liniștit mâncarea, potrivit CBS News.

Macías, care este din Mexico City, a mers împreună cu familia în parcul Chipinque de la marginea orașului Monterrey, pentru a sărbători ziua de naștere a fiului ei Santiago, care are sindromul Down.

La scurt timp după ce s-au așezat la picnic într-o zonă special amenajată, ursul negru a apărut de nicăieri, a sărit pe masă și a început să le mănânce mâncarea. În videoclipul filmat de Angela Chapa, o prietenă de familie, se vede cum Silvia reușește cu greu să-și păstrăze calmul stând la câțiva centimetri de gura ursului și în același timp strângându-l pe Santiago la piept și acoperindu-i ochii.

Ea a spus că i-a acoperit ochii fiului ei, iar ea a încercat să-și îndrepte privirea în altă direcție pentru a evita orice gest pe care ursul l-ar fi putut considera o provocare.

„Santiago se putea speria. Lui îi este foarte frică de orice animal, chiar și de o pisică sau de un câine”, a spus femeia într-un interviu pentru The Associated Press. „De aceea i-am acoperit ochii, pentru că nu voiam să-l vadă și să țipe sau să fugă. Mi-a fost teamă că dacă se speria sau țipa ursul putea să reacționeze", a mai spus femeia.

Macías a spus că știa că parcul respectiv este vizitat ocazional de urși, dar că aceștia își fac apariția de regulă dimineața devreme sau seara, nu la prânz, când este vizitat de mulți oameni. Totuși, s-a pregătit și pentru această posibilitate și le-a spus copiilor că în parc se vor juca „de-a statuile”.

„Vom juca un joc în care îi acoperim ochii lui Santiago și ne vom comporta ca niște statui”,le-a spus copiilor înainte de a ajunge în parc. Și exact asta au făcut: Santiago a rămas nemișcat, deși „ursul era foarte aproape de noi, l-am auzit în timp ce mârâia, în timp ce mânca și îi simțeam mirosul”.

După ce a terminat de mâncat tot ce era pe placul lui, ursul a sărit de pe masă și a alergat spre pădure, în direcția în care Angela aruncase porția ei de mâncare.

Cu o populație de aproximativ 600.000, ursul negru este o specie endemică în America de Nord.