mamaplus

VIDEO „Îmi pare rău că nu am cerut ajutor mai devreme”. Istoria reală a unei gravide, amenințată de soț că va fi ucisă

-
//
11.12.2023

Istoria reală a unei femei de 32 de ani, agresată fizic și amenințată de soț, este relatată într-un nou spot social lansat de Ministerul Afacerilor Interne. Din fericire, victima a reușit să ceară ajutor la timp, să își salveze propria viață și viața viitorului copil, scrie realitatea.md.

mamaplus

„Am 32 de ani și lucrez în calitate de vânzătoare. Soțul nu este angajat. Într-o zi, când am revenit de la muncă, l-am găsit în stare de ebrietate. M-a amenințat că mă ucide pe mine și copilul pe care îl port. Am reușit la timp să scap și să chem poliția, care mi-a oferit ajutor și l-a îndepărtat. Îmi pare rău că nu am cerut ajutor mai devreme”, povestește protagonista, rolul căreia este jucat de o actriță a Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

Mesajul spotului social este adresat tuturor victimelor violenței în familie, care sunt încurajate să raporteze toate cazurile de abuz la numărul unic de urgenţă 112 sau la telefonul de încredere 08008 8008.

„Suntem alături, pentru că siguranța și viața ta contează. Sună la orice oră la 112 sau la telefonul de încredere 0 8008 8008. La Centrul de Justiție Familială vei fi ajutată și protejată de polițiști, medici, psihologi și alți specialiști calificați, care te vor consulta gratuit și vor fi alături de tine pe toată durata procesului de asistență și protecție. Știm prin ce treci și te vom ajuta să depășești aceste momente grele”, transmite MAI.

Prin lansarea acestui nou spot social, MAI continuă campania de sensibilizare a societăţii şi de încurajare a victimelor violenţei în familie pentru a raporta abuzurile şi să apeleze la ajutorul autorităţilor. Spotul precedent era adresat victimelor violenţei sexuale, iar îndemnul a rămas același: „Nu ești singură! Nu este vina ta! Ai încredere în puterea ta!”. 

„Prin lansarea aceastei campanii ne propunem să informăm, sensibilizăm şi să atragem atenţia societăţii asupra tuturor formelor de violenţă în familie care există, inclusiv a celei psihologice, care în ţara noastră nu este percepută ca formă a violenţei în familie”, notează MAI.

Conform datelor Ministerului de Interne, în perioada ianuarie – noiembrie 2023 au fost înregistrate 766 de cazuri de violență în familie, 11 dintre ele fiind soldate cu vătămarea corporală gravă şi decesul victimei. În anul 2022, 24 de femei şi-au pierdut viaţa urmare a acţiunilor violente în mediul familial.

Pentru a proteja victimele violenţei în familie, în 2023 au fost monitorizate 635 de ordonanțe de protecţie, emise de către instanţele judecătoreşti, dintre care în 554 de cazuri este vorba de monitorizare prin intermediul brățărilor electronice, aplicate agresorilor.