Veste bună pentru profesori. Ministerul Educaţiei elaborează un nou sistem de salarizare

Veste bună pentru profesori. Ministerul Educaţiei elaborează un nou sistem de salarizare

-
//
28.03.2017

Salariile profesorilor în ţara noastră ar putea fi calculate în funcţie de perfomanţele lor. Ministerul Educaţiei propune un nou sistem de remunerare a cadrelor didactice din şcoli şi gimnazii.

Veste bună pentru profesori. Ministerul Educaţiei elaborează un nou sistem de salarizare

Acesta a fost elaborat în baza unui studiu realizat de un grup de experţi estonieni. Astfel, lefurile profesorilor ar putea să crească considerabil.

Potrivit proiectului, salariul de bază al profesorilor fără grad didactic va fi de 3.300 de lei, cu peste 300 de lei mai mare. În funcţie de gradul de calificare profesională, acesta va creşte. Astfel, dascălii cu gradul II vor primi un salariu de bază de 4.600 de lei lunar.

Cei cu gradul I - vor fi remunerați cu cel puţin 6.000 de lei, iar profesorii cu gradul superior vor primi 8.300 lei. La această sumă, lunar, se va adăuga sporul pentru vechime în muncă, de la 230 până la 1.700 de lei.

Sumele au fost calculate pentru 35 de ore petrecute la muncă săptămânal. Documentul mai prevede repartizarea atribuţiilor şi responsabilităţilor.

Astfel, profesorii cu gradul didactic mai înalt vor aloca mai mul timp pentru cercetări şi instruirea dascălilor tineri.

Viceministrul Educaţiei Elena Cernei menţionează că noul sistem va stimula creşterea perfomanţelor pedagogilor, dar şi va face acest sistem mai atractiv.

"Cu cât avansează în grad şi cu o experienţă mai mare, cadrul didactic are puţine ore la clasă, dar mai multă activitate cu profesorii din şcoală. Să avem un sistem de retribuire muncii în sistemul de învăţământ atractiv, ceea ce ne dorim noi, dacă acum un profesor cu gradul superior are cinci mii de lei, acum vine la zece mii", a comunicatviceministrul Educaţiei, Elena Cernei.

Proiectul este supus dezbaterilor publice. Abia după consultări acesta va fi examinat la Guvern şi Parlament.

Sursa: publika.md