mamaplus

Vali Boghean, mesaj emoționant: ”Am realizat pe deplin ce înseamnă să fii părinte„

0
//
14.01.2021

Artistul care topește inimi de fiecare dată când iese în fața publicului a devenit tătic acum 7 ani, într-o zi de 14 ianuarie. Chiar dacă a fost un eveniment extrem de important și fericit, Vali Boghean și soția sa Violeta au decis atunci că fiul lor se va bucura de copilărie în liniște și departe de ochii lumii. Așa se face că abia acum un an am avut ocazia să-l vedem pentru prima oară pe Teodor, într-un videoclip semnat de tatăl său. Astăzi el împlinește 7 ani, iar Vali a zis să-i transmită un mesaj public pentru prima oară de când a venit pe lume.

”Azi fiul meu, Teodor, face 7 ani. E o responsabilitate enormă să fii părinte, știam asta din familie, unde am fost 14 copii, dar am realizat pe deplin ce înseamnă *a fi părinte* când am devenit și eu tată, acum 7 ani. Azi mă gândeam la expresia *cei 7 ani de-acasă*. Oare am reușit noi, alături și împreună cu Violeta, să-i oferim cei 7 ani de-acasă? Tare sper că Da. Timpul ne va spune. Sper să crească un demn fiu al neamului.”, scrie artistul.

Vali Boghean mai susține că a fi tată de băiat înseamnă a fi responsabil de influența pe care o poți avea asupra caracterului și principiilor morale pe care le va dezvolta fiul tău. O responsabilitate pe care o împart ambii părinți, dar recunoaște totodată că undeva în adâncul sufletului își dorește ca fiul său să fie varianta sa mai bună. Și nu neapărat să devină și el un artist, cu toate că Teodor adoră tobele și actoria.

”Copii nu ne sunt datori cu nimic, ei sunt entități aparte, cu visele și vocația lor, cu aspirațiile și soarta lor. Tot ce trebuie să facă un părinte e să-și ghideze copilul, să-i ofere un sfat, un umăr când e cazul și să-l ajute să înțeleagă din cuvânt lucrurile. În rest ei cresc și o fac mai repede decât te-ai aștepta. Teo, să crești mare și voinic și să știi că noi te iubim și o vom face întotdeauna.”, mai adăugat el în mesajul său special dedicat fiului său.

Menționăm că interpretul și instrumentistul autohton Vali Boghean s-a căsătorit cu Violeta Macovoz în vara anului 2013. La începutul acestui an Vali a declarat într-un interviu că s-a despărțit temporar de soția sa, dar au rămas în relații bune.