mamaplus

Valentina Nafornița nu-și mai ascunde bebelușul. Cu cine seamănă Leo?

-
//
03.04.2024

La 5 luni de la naștere, Valentina Nafornita a decis să nu mai ascundă chipul băiețelului. Până acum, soprana publica poze cu Leonard, dar îi acoperea fața cu diverse emoticoane.

mamaplus

Valentina a publicat un video emoționant pe Instagram, în care urmăritorii au avut ocazia să-i vadă băiețelul. 

mamaplus

Sarcina nu a fost una planificată pentru Valentina, dar cu siguranță a fost una dorită. 

„Eu mi-am dorit acest lucru și anul acesta m-a luat prin surprindere, chiar dacă mi-am dorit foarte mult. Lucrurile astea chiar nu ți le poți planifica, țin de mai mult de acea zi, acel moment în care tu ești alesul sau aleasa lui Dumnezeu, de Univers, cum doriți. Ele vin la tine în momentul potrivit”, povestea Valentina  în cadrul unui interviu.

Amintim că celebra soprană și compozitorul Cristian Spătaru au devenit oficial soț și soție pe 26 iulie, la o lună de logodnă. Pe 10 iunie, la împlinirea celor 36 de ani, interpreta a publicat imagini pe rețelele de socializare și a anunțat că va deveni mămică.

Sursa: Mamaplus.MD