mamaplus

Val de dispariții în România: 512 copii sunt de negăsit

-
//
30.07.2019

Conform datelor oficiale furnizate de Poliția Română, în prezent, 512 copii sunt dați dispăruți. Dintre aceștia, 298 sunt fete și restul, băieți.

 

mamaplus

Între timp, părinții așteaptă vești, deși știu că, pe zi ce trece, șansele că minorii să mai fie în viață sunt minime. Sunt dispariții semnalate și din urmă cu 13 ani, iar cazurile nu au fost nici până astăzi rezolvate.

De exemplu, polițiștii din Neamț au în lucru 13 dosare, cel mai vechi fiind de peste 11 ani. Alte cazuri, mai vechi, au fost închise, iar căutările stopate. Este și cazul unei familii dintr-un sat din Ialomița. Fetița lor, la acea vreme având puțin peste 4 ani, nu a mai fost găsită de 36 de ani. Copila o aștepta în poarta casei pe educatoarea care trebuia să o ducă la grădiniță.

Anul trecut, poliția a căutat 3.600 de copii declarați dispăruți. Între timp, Serviciul de Telecomunicații Speciale, cel care localizează apelurile telefonice, își cumpără telefoane inteligente și laptopuri, în valoare de peste 6 mln. de euro. Motivația – cele folosite în prezent sunt uzate sau defecte.

Sursa