Tânăra de 18 ani din Chișinău, care a dispărut în dimineața zilei de joi, 26 decembrie curent, a fost găsită decedată. Poliția Națională anunță că aceasta a recurs la suicid.
„Din momentul sesizării despre dispariția tinerei, Poliția a întreprins toate acțiunile, inclusiv măsuri speciale, pentru a localiza fata. Au fost ridicate și analizate inclusiv secvențele video de pe camerele de supraveghere din adiacentul locului unde a fost văzută ultima dată, stabilindu-se că tânăra a recurs la suicid, aruncându-se în lacul din parcul unde dispăruse”, transmite Poliția.
Oamenii legii au extras cu puțin timp în urmă corpul neînsuflețit al tinerei din apă.