mamaplus

Unii elevi învață pe banii statului, dar își văd viitorul în afara țării

-
//
19.09.2024

Este despre unii elevi de la colegii, școli profesionale și centre de excelență. Anul acesta în jur de 9.700 de tineri au fost admiși la buget în astfel de instituții de învățământ. Spun că vor să plece peste hotare după absolvire pentru că – simplu, acolo se plătește mai bine. 

mamaplus

Este și cazul lui Cătălin de la Colegiul de Transporturi din Chișinău, transmite canal5.md.

Cătălin, anul 2 la Colegiul de Transport: Peste hotare la lucru, da, m-am gândit. Mă voi ocupa cu profesia pe care am învățat-o. Să lucrez la un autoservice sau să deschid unul. – Salariu e mai mare, acolo este în euro, cursul est este mai bun, cu 20 mai mare.

La străinătate visează și alți colegi ai lui Cătălin, și, la fel, pentru remunerarea decentă.

Acolo se zice că este mai ușor, salariu este mai mare, plătit mai bine.

Unii dintre tineri invocă și perspectivele care lipsesc la noi în domeniul în care vor să activeze, dar și unele piedici și anume, necesitatea de a avea experiență până a ajunge să fie mai bine plătiți.

Voi pleca peste hotare.
-Dar de ce?
-Aici nu este atât dezvoltat domeniul de transport. Peste hotare este mai dezvoltat.
– Crezi că acolo poate să fie salariul mai mare? -Da, sigur. -Aici, ai întrebat, te-ai interesat de salariu?
– Da. Deci ca să ai aici un salariu mai mare trebuie să fii un specialist cu un stagiu mai mare de lucru, dar eu cred că peste hotare nu trebuie să lucrezi așa mulți ani ca să ai un salariu stabil și destul de mare.

Cred că Moldova, până când, dar mai vedem pe viitor. Da cred că mai mare este salariu, nu în zadar se duc toți acolo.

Olesia Bagrin, directoarea Colegiului de Transporturi a spus că, deși statul se ofere să achite studiile elevilor, numărul lor, oricum, este mic. Anul acesta, cu greu, s-au adunat 1.900 de elevi.

Olesia Bagrin, directoarea colegiului de Transport: Am lucrat foarte mult anul acesta. Am avut o admitere comparativ cu anii precedenți mult mai complicată, pentru că numărul de solicitări este în scădere. Toți membrii din comisie în rând cu mine am pus mâinile pe telefoane personale. Ne-am transformat telefonul mobil în telefonul de serviciu.

Sunt copii cu medii joase, dar vreau să vă spun din experiența anilor precedenți este în spate o muncă colosală. Stăm cu mâinile pe telefoane, stăm cu mâinile pe scrisori. Am avut cazuri când nu dădeam de părinți, nu dădeam de copil, am ajuns până la primărie și am sunat să căutăm unde sunt ei. În multe cazuri am reușit să readucem la studii copii, în multe cazuri nu am reușit.

Adela Onela, contabila instituției, a spus că, lunar, elevii primesc burse de studii, dar și sociale, pentru asta, din bugetul instituției fiind alocați 306.000 lei.

Adela Onela, contabilă colegiului de Transport: Categoria întâi la noi are suma de 970 de lei. Categoria doi 815 de lei și categoria trei 745 de lei. Pe lângă asta, ei mai pot deține și bursă socială care este în sumă de 540 de lei.

Potrivit, planului de admitere în învățământul profesional tehnic pentru anul academic 2024/2025, pentru studiile în colegii, centre de excelență și școli profesionale au fost prevăzute 12.167 de locuri bugetare. În cele din urmă, circa 3.500 de tineri au fost admiși la locurile cu finanțare de la stat în cadrul colegiilor și a centrelor de excelență din țară. 

Alții aproape 6.200 au fost admiși la școlile profesional tehnice. Toți studiază acasă, pe bani din bugetul statului, dar nu se știe câți vor rămâne în Moldova și asta pentru că mulți, așa cum ați văzut, vor merge să ridice economiile altor țări.

Totuși, potrivit contractului de studii, după absolvire, elevii vor trebui să muncească în țară, fiecare în funcție de perioada în care a studiat, adică trei ani. Cei care refuză, sunt obligați să întoarcă statului banii investiți în instruirea lor.

Expertul economic, Veaceslav Ioniță, spunea în una dintre analizele sale economice că tot mai mulți tineri pleacă din Republica Moldova, iar în ultimii patru ani, sunt 184 de mii de migranți. Peste 75% dintre ei au între 18 și 29 de ani. Motivele migrației sunt sărăcia, lipsa posibilității de a-și crea o carieră și mentalitatea socială încă retrogradă. Cei mai mulți dintre respondenții unui sondaj realizat de CBS Research, la comanda IDIS Viitorul, au spus că i-ar ține acasă numai pentru un salariu de 15-20 de mii de lei. Acum, salariul mediu pe economie este de 13.700 de lei.