Pe unele, Revelionul le-a prins acasă, alături de cei dragi, iar pe altele- la celălalt capăt de lume. Însă, după pozele postate pe site-urile de socializare, ne putem da seama că toate vedetele au început noul an cu dreptul.
Valentina Nafornița
Interpreta de operă a sărbătorit Revelionul acasă, alături de familia sa. O fotografie în care Valentina apare alături de sora și mama sa a cucerit internauții.
Iolanta Mura
Femeia de afaceri face un tur prin cele mai frumoase orașe din Europa. Revelionul a prins-o în Bratislava.
De Revelion, Adrian Ursu și Ionel Istrati au cântat departe de casă, pentru moldovenii din Chicago.
Lilu
Prezentatoarea TV a sărbătorit alături de prietenii săi, în atelierul lui Piotr Alii.
Stela Mikșanski
Prezentatoarea TV și soțul său au parte de o vacanță de vis pe malul mării. Stela a postat mai multe fotografii cu burtica rotunjită.
Lili Lozan
Prezentatoarea TV a sărbătorit Revelionul alături de soțul său, într-un local din Capitală.
Emilian Crețu
Actorul a scris pe pagina sa de facebook că a avut parte de cel mai deosebit Revelion. Acesta a petrecut anul 2017 pe malul Mării Moarte.
Lenuța Gheorghiță
Interpreta a muncit toată noaptea de Revelion. Aceasta a cântat într-un restaurant din Capitală. Pe pagina sa de facebook, însă, artista a postat o fotografie cu soțul și copiii săi, toți îmbrăcați în straie tradiționale.
Mariana Mihăilă
Interpreta a cântat în PMAN în noaptea dintre ani. Aceasta a postat mai multe fotografii alături de colegii de breaslă.
Igor Cuciuc
Interpretul, soția și fiica sa au sărbătorit Revelionul în Padova.
Anatol Melnic
Prezentatorul TV a sărbătorit Revelionul la Paris. Acesta a postat o fotografie lângă Turnul Eiffel.
Tatiana Heghea și Roxana au muncit și de Revelion. Cele două au cântat la o petrecere dintr-un hotel din Capitală.
Aura
Interpreta a sărbătorit acasă, alături de întreaga familie. Aceasta a postat o fotografie pe pagina sa de facebook și a scris următorul mesaj:
“Familia mea vă urează un an cât mai bun și cât mai fericit!!! Prețuiți ceea ce aveți, să vă fie mereu alături doar cei mai dragi oameni. LA MULȚI ANI!!!”
Daniela Burlac
Daniela și logodnicul său au petrecut Revelionul la munte, în Ucraina. Cei doi se bucură din plin de zăpadă și vreme geroasă.
Tany Vander
Interpreta a întâmpinat noul an în brațele iubitului ei. Aceasta a postat o fotografie lângă pomul de Crăciun și și-a felicitat prietenii virtuali cu ocazia Anului Nou.
Cristina Gheiceanu
Bloggerița a fost într-o vacanță în Thailanda, acolo unde și-a sărbătorit și ziua de naștere. Chiar dacă de Revelion s-a întors în Elveția, acolo unde este stabilită, Cristina continuă să posteze fotografii din călătoria de vis.
Cristina Surdu
Fashion bloggerița a sărbătorit Revelionul la munte. În seara dintre ani, aceasta a purtat o rochie spectaculoasă.
Cristina Evtodii-Marcu
Bloggerița Cristina Evtodii și soțul ei, Gabi Marcu petrec primul Revelion împreună. În anii precedenți, moderatorul lucra în noaptea dintre ani. Pe 2018, însă, cei doi l-au întâmpinat la Londra, alături de prieteni.
Elena Bivol
Elena Bivol a sărbătorit Revelionul în țară, alături de soțul și fiica sa.
Sursa: Mamaplus.MD