Una dintre cele mai frumoase copilării din lume

-
//
19.07.2014

Tippi Degré s-a născut în Africa, într-o familie de fotografi francezi pasionați de natura sălbatică. Ea și-a petrecut copilăria într-un mod de invidiat.

Tippi Degré s-a născut în iunie 1990 și a crescut în deșertul african stabilind o relație deosibind de strânsă cu multe animale sălbatice, care nu-i făceau niciun rău, ba dimpotrivă, o apărau. Considerați că părinții ei au dat dovadă de neglijență și copilul era pus în pericol? Nicidecum!

La vârsta de doar zece luni, fetița cerceta desișurile africane târându-se abia pe jos. Africa a fost casa ei în primii zece ani de viață, ceea ce i-a permis să se ”împrietenească” cu animalele de pradă, dar și cu aborigenii din Namibia. Pentru Tippi era la fel de firesc să îmbrățișeze o broască gigantică cum ar fi pentru noi – un ursuleț de pluș. Părinții copilei au scris și o carte despre copilăria ei întitulată ”Tippi of Africa” (Tippi din Africa), care a fost publicată în anul 1998. De asemenea, ei au realizat un fim documentar întitulat ”Bridging Gap to Africa” (Pod peste prăpastia în Africa), după care a și devenit populară fetița-Mowgli.

Sursa: adme.ru