mamaplus

Un troleibuz plin cu pasageri, implicat într-un accident în Capitală

-
//
04.07.2024

Un accident s-a produs în această dimineață, 4 iulie, în centrul Capitalei, cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr. 22 și a unui automobil.

 

mamaplus

Potrivit ofițerului de presă Svetlana Scripnic, totul s-a întâmplat astăzi, 4 iulie, în jurul orei 11:00, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei, transmite Știri.md. 

În accident au fost implicate un troleibuz de pe ruta nr. 22 și un automobil de model Toyota. 

Felicia Rusu, purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), a declarat pentru Știri.md că, în momentul impactului, în transportul public se aflau aproximativ 50 de călători. 

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Totodată, Felicia Rusu menționează că troleibuzul circula pe ruta nr. 22, regulamentar, pe banda dedicată transportului public.

De menționat că în zonă nu a fost afectată circulația troleibuzelor.