mamaplus

Un tren de călători a luat foc în România. În vagoane erau 100 de pasageri

-
//
10.05.2023

Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineață, într-un tren de călători în care se aflau 100 de persoane, în județul Cluj, scrie digi24.ro.

mamaplus

Garnitura nu era în mers, iar oamenii au coborât la timp.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin au intervenit în urmă cu puţine momente la un incendiu care s-a manifestat la compartimentul motor al unui tren staţionat în Halta din Macău”, a transmis, miercuri, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că apelul de urgenţă a venit în jurul orei 06:16, iar la faţa locului s-a deplasat echipajul de la Garda de Intervenţie Aghireşu.

”Până la sosirea forţelor noastre, în jur de 100 de călători s-au autoevacuat. Nciunul dintre aceştia nu a solicitat îngrijiri medicale”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, angajaţii CFR au intervenit, iar pompierii au lichidat ulterior flăcările. Potrivit pompierilor, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecţiune la compartimentul motor.