Un tânăr din raionul Telenești a fost condamnat la 11 ani de detenție în penitenciar de tip închis, pentru că a răpit o minoră în vârstă de opt ani, în timpul când se întorcea de la școală, după care a întreprins în privința acesteia acțiuni perverse. Investigațiile procurorilor au demarat în luna februarie 2021, după ce mama minorei a sesizat organele de drept despre acțiunile comise de către acesta.
Bărbatul a fost acuzat că, profitând de imposibilitatea victimei minore de a se apăra și de a-și exprima voința, datorate vârstei fragede, prin constrângere fizică și psihică, și-a satisfăcut pofta sexuală prin acțiuni perverse.
Fiind audiată în condiții speciale, victima minoră a confirmat acțiunile inculpatului. Făptuitorul a fost reținut, iar ulterior arestat, recunoscând vina în comiterea faptelor imputate.
Cercetările procurorilor s-au încheiat cu trimiterea cauzei penale în instanța de judecată.
Pentru răpirea minorei, inculpatului în vârstă de 19 ani i-a fost stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de patru ani, iar pentru acțiuni violente cu caracter sexual acestuia i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de opt ani.
Pentru ambele infracțiuni instanța de judecată i-a stabilit inculpatului o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani.
La aplicarea pedepsei, instanța de judecată i-a redus inculpatului limitele sancțiunilor prevăzute de Codul penal pentru infracțiunile săvârșite, deoarece, potrivit legii, beneficiază de această măsură de clemență persoanele care nu au împlinit vârsta de 21 de ani, precum și cele care la judecarea cauzei recunosc faptele indicate în rechizitoriu.
Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.