Un tânăr a scăpat ca prin minune după ce ar fi căzut de la înălțime într-un mall din Chișinău. Incidentul s-a petrecut într-un centru comercial aflat pe strada Arborilor din capitală. Potrivit martorilor, totul s-a întâmplat în timp ce acesta filma un filmuleț pentru Tik Tok. Tânărul în vârstă de 22 de ani și-ar fi pierdut echilibrul și a căzut în gol.
Cazul a fost confirmat de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
"Poliția a fost sesizată la ora 14:40 de către administrația centrului comercial, precum că un tânăr cu vârsta de 22 de ani a căzut de la o înălțime de aproximativ 7 metri. La fața locului imediat s-au deplasat angajații Inspectoratului de Poliție Centru pentru documentare. Tânărul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La moment polițiștii activează pentru a fi stabilite cu exactitate toate circumstanțele", a declarat Natalia Stati.