mamaplus

Un spital pentru copii din Chișinău nu va mai interna deocamdată micuți care au COVID-19

-
//
19.04.2021

Spitalul Clinic Municipal De Copii "Valentin Ignatenco" se reprofilează și nu va mai interna deocamdată micuți infectați cu COVID-19. Totuși, în cazul în care situația epidemiologică se va agrava, instituția va relua tratamentul copiilor infectați.

Anunțul a fost făcut luni dimineața, în cadrul ședinței Primăriei. Astfel, toți copiii bolnavi de COVID-19, care au nevoie de internare, vor fi transportați la Spitalul Municipal de Boli Contagioase pentru Copii.

Actualmente, în capitală sunt peste 600 de paturi disponibile pentru pacienții bolnavi de COVID-19. Amintim că, săptămâna trecută, autoritățile municipale anunțau că și Spitalul de Ftiziopneumologie, dar și unul dintre blocurile de la Spitalul „Gheorghe Palade” să nu mai fie internați deocamdată bolnavi de COVID-19.

Instituțiile medicale vizate, însă, vor interna bolnavi care au nevoie de reabilitare. Acesta tratament se va face în coordonare cu medicii.