mamaplus

Un selfie l-a costat viața! Un adolescent a murit electrocutat

-
//
09.08.2019

Nikolay Kompaniets în vârstă de 16 ani, originar din Ucraina, s-a urcat pe un stâlp electric de 100 de metri din dorința de a-și face un selfie. Un moment de neatenție însă a fost fatal!

mamaplus

Ajuns pe stâlp, acesta și-a pierdut echilibrul. S-a electrocutat și a rămas prins în mai multe cabluri de pe stâlp. Prietenul său, în vârstă de 14 ani, a fost cel care a chemat ambulanța și poliția.

În momentul în care echipajele de urgență au ajuns la fața locului, Nikolay era rănit. A fost transportat de urgență la spital, însă a murit din cauza arsurilor grave pe care le-a suferit.

Astfel de cazuri se întâmplă, din păcate, și la noi în țară. Pentru neadmiterea pe viitor a unor asemenea cazuri, furnizorul de energie electrică solicită populaţiei respectarea strictă a normelor de securitate în raport cu instalaţiile electrice.  Este extrem de important să se conştientizeze, că orice intervenţii a persoanelor în vecinătatea instalaţiilor electrice, în zona de protecţie a acestora  şi în mod inadmisibil în interiorul lor, sunt însoţite de un grav pericol de electrocutare. Prin urmare populaţia, în special copiii, trebuie să conştientizeze aceste riscuri la care se expun atunci când  se apropie periculos de instalaţiile electrice şi urmează să renunţe la intenţia de a desfăşura orice activităţi sau jocuri in preajma lor.

Sursa: telegraph.md