mamaplus

Un nou centru de zi pentru copii cu dizabilități, inaugurat la Bălți

-
//
20.12.2023

Un nou centru de zi pentru copii cu dizabilități intelectuale, inclusiv cu tulburări din spectrul autist, a fost inaugurat în municipiul Bălți.

mamaplus

Centrul este dezvoltat de Asociația Obștească „Autism Hope”, cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune, transmite Știri.md. 

Centrul va oferi servicii gratuite de terapie cognitiv-comportamentală ABA, terapie de integrare senzorială, ludoterapie și socializare pentru cel puțin 60 de copii cu dizabilități intelectuale din municipiul Bălți și din alte localități din nordul țării.

În cadrul proiectului, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități intelectuale din municipiul Bălți a fost renovat și dotat cu echipament senzorial. Astfel, Centrul dispune de săli pentru activități în grup și individuale, inclusiv o sală pentru terapia ABA, o sală pentru recreere și o cameră senzorială.

Pentru a asigura calitatea serviciilor, Asociația „Autism Hope” a organizat instruirea specialiștilor în cadrul cursurilor de formare „Sisteme senzoriale” și „Tehnici moderne de intervenții integrate în autism și alte dizabilități asociate”.

„Noi, comunitatea părinților cu copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist, ne-am dorit foarte mult să dezvoltăm servicii calitative, centrate pe necesitățile copiilor, aici, la noi în oraș. Pentru aceasta am muncit foarte mult în ultimii doi ani. În procesul de creare a Centrului am desfășurat campanii de informare și de colectare de fonduri pentru a acoperi necesitățile financiare care apăreau pe parcursul implementării proiectului. Astfel, ne-am convins că avem mulți prieteni și susținători, cărora le mulțumim”, a declarat, la evenimentul de deschidere, Liuba Baciurin, directoare de proiect și președintă a AO „Autism Hope”.

„Felicităm locuitorii municipiului Bălți cu ocazia deschiderii acestui Centru foarte necesar. Ne bucură susținerea Delegației Uniunii Europene în Moldova și a Fundației Soros Moldova, acordată autorităților locale, prin care se deschid noi oportunități de consolidare a serviciilor sociale. Aduc mulțumiri partenerilor de implementare a proiectului și autorităților publice locale pentru suport și asistență generoasă oferită în crearea Serviciului social specializat”, a spus Nadejda Crijanovschi, reprezentantă a Direcției Generale Asistență Socială, Sănătate și Protecția Familiei a municipiului Bălți.

Centrul de zi pentru copii cu dizabilități intelectuale din Bălți este al doilea serviciu social dezvoltat cu sprijinul Uniunii Europene în municipiul Bălți în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”.

Proiectul de creare a Centrului are un buget de 52 de mii de euro din resursele Uniunii Europene și cofinanțare din partea: Asociația „MAD-Aid” din Marea Britanie – 5 mii lire sterline, aportul Asociației „Autism Hope” - 117 mii de lei și Consiliul Municipiului Bălți - 10 mii de lei.