A murit subit în drum spre casă, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu un grup de amici. Este povestea tristă a unui minor de 16 ani din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă.
Băiatul a fost găsit fără suflare pe o stradă din localitate, luni, 24 aprilie, de către un trecător, care a sesizat Poliția, transmite TV8.
Potrivit versiunii preliminare a oamenilor legii, minorul s-ar fi rănit la mână după ce ar fi căzut. Decesul ar fi survenit din cauza hemoragiei puternice.
Corpul neînsuflețit al tânărului a fost îndreptat pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului. Pe caz este inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.