Mai mulți copii din Comrat, care urmează să meargă în clasa întâi la Liceul „Gavril Gaidarji”, participă la o tabără de vară unde sunt familiarizați cu noul mediu. Micuții sunt implicați în diverse activități interactive ca să poată începe noul an de studii fără dificultăți.
Xenia Usic, în vârstă de șase ani, vine de câteva zile la tabără împreună cu mama și sora ei. La cursuri este foarte activă, ne-a spus viitoarea elevă, transmite radiomoldova.md.
„Învățăm. Ieri am repetat cuvintele de politețe”, spune Xenia Usic.
„Anul acesta mergem în clasa I. Copiii socializează, fac cunoștință cu profesorul, se obișnuiesc, se cunosc”, spune Liubov Usic, locuitoare a orașului Comrat.
Zilnic, timp de două săptămâni, micuții învață să calculeze, să scrie și să socializeze. În ajutor le sunt studenții de la colegiul din Comrat. Profesorii menționează că astfel de activități îi ajută pe cei mici să se adapteze mai repede la noile schimbări.
„Fiecare zi este diferită de cealaltă. Avem ziua albinelor unde rezolvăm probleme. Ziua cosmonautului. Le insuflăm iubirea de școală, îi educăm înainte de 1 septembrie ca ei să se adapteze mai ușor”, a menționat Tatiana Mitioglo, profesoară.
„Studenții din colegiu fac stagii de practică la noi și ne-au propus acest proiect. Pentru noi, cel mai important rezultat este adaptarea elevilor de clasa I: ei vin aici în fiecare zi, fac cunoștință cu școala, cu sălile de clasă și profesorii, iar când vor veni pe 1 septembrie, pentru ei locul va fi familiar”, a declarat Olga Cara, director interimar, Liceul „G. Gaidarji”.
În noul an de studii, la Liceul „Gabriel Gaidarji”, în clasa întâi au fost înscriși 51 de elevi.