mamaplus

Un elev a fost împușcat mortal de către un coleg, într-o școală din Germania

-
//
10.11.2023

Un adolescent a fost ucis într-un atac cu o armă de foc, comis de către unul dintre colegii săi de clasă, au anunţat joi autorităţile germane, relatează AFP. Poliţia şi Parchetul din Offenburg, o localitate situată la frontiera cu Franţa, în landul Baden-Württemberg, bănuiesc că suspectul avea un „motiv personal”.

mamaplus

Potrivit anchetatorilor, agresorul ar fi tras asupra victimei, de aceeaşi vârstă, într-o sală de clasă, joi la prânz. Nu au fost precizate vârstele acestora, transmite digi24.ro.

Poliţia a primit mai multe apeluri de urgenţă şi a intervenit în şcoală.

Rănită, victima a fost evacuată de către salvatori şi a murit din cauza rănilor la spital.

Suspectul, reţinut de poliţie, urma să fie prezentat în faţa unui judecător de instrucţie competent în vederea eliberării unui mandat de arestare.

Cei 180 de elevi ai şcolii au rămas în clase, până la finalul unei percheziţii a clădirii.

Ei au fost conduşi apoi într-o sală de sport adiacentă, de unde au fost predaţi părinţilor.

Germania, o ţară în care crimele cu arme de foc sunt relativ rare, a înregistrat o serie de incidente implicând tineri în ultimele luni. În septembrie, un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost arestat, suspectat de uciderea unei adolscente în vârstă de 14 ani pe care o cunoştea, la Emstal (vest).

În aceeaşi lună, un tânăr în vârstă de 14 ani a fost arestat cu privire la uciderea unui băiat în vârstă de şase ani, în incinta unei instituţii şcolare, în Bavaria.

În martie, două preadolescente în vârstă de 12 şi 13 ani au mărturisit că au ucis-o cu cuţitul pe o colegă, în vârstă de 12 ani, în vestul Germaniei. Ele nu sunt responsabile penal, pentru că sunt în vârstă de mai puţin de 14 ani, vârsta minimă în Germania la care o persoană poate fi condamnată penal.