mamaplus

Un elev de clasa a VIII-a a murit la banchetul de absolvire

-
//
20.06.2022

Polițiştii din Suceava au demarat o anchetă după ce un elev, absolvent de clasa a VIII-a, a decedat la banchetul de absolvire, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Potrivit acestora, băiatul, în vârstă de 14 ani, se afla în sala de evenimente a unui complex hotelier din municipiu, când i s-a făcut brusc rău.

Copilul a fost resuscitat atât la fața locului, cât şi al Spitalul Județean de Urgență din Suceava, însă nu a putut fi salvat.

„Fiind verificat de către tatăl său care este cadru didactic în cadrul şcolii şi care participa şi el, alături de fiul său, la eveniment, acesta a constatat faptul că băiatul era inert, aşa că a procedat la resuscitarea acestuia. În scurt timp, la fața locului s-a prezentat un echipaj ambulanțier din cadrul SAJ Suceava care au procedat de îndată la resuscitarea minorului. Manevrele de resuscitare s-au efectuat pentru o perioadă de aproximativ o oră, după care minorul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru continuarea manevrelor de resuscitare şi îngrijiri de specialitate”, susțin reprezentanții IPJ.

Cu toate că nu au suspiciuni cu privire la deces, polițiştii fac în acest caz cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată necropsia.

Elevul ar fi suferit de mai multe afecțiuni medicale.