Un copil de 9 ani, din Marea Britanie, a fost la un pas de moarte după ce a înghițit mai mulți magneți de dimensiuni mici, pentru o provocare de pe TikTok. Băiatul a ajuns la spital cu dureri mari de abdomen și stări de vomă. Mama acestuia a declarat că ultrasunetele au scos la iveală „un obiect ce bloca intestinul” copilului. Copilul a recunoscut ulterior că înghițise mai mulți mini-magneți, scrie Daily Mail.
În timpul operației de patru ore, apendicele, intestinul subțire și 30 cm din intestinul gros au fost eliminate.
Chirurgii vor să interzică acești magneți periculoși, care ajung pe mâna copiilor.
Băiatul nu este prima victimă a magneților și a provocării de pe TikTok. În luna mai, un copil de 11 ani a fost adus la spital cu dureri groaznice de stomac, unde medicii au descoperit că înghițise mai multe biluțe de magnet. De asemenea, medicii au extras 15 biluțe magnetice din organele interne ale unei fetițe de 13 ani.
Unii tineri își pun magneții pe limbă și buză, pentru a simula un piercing.
„Magneții sunt fascinanți pentru copii, iar jucăriile magnetice pot părea un mod ieftin de a-i ține ocupați, dar în cele din urmă sunt nesigure. Îi sfătuiesc pe părinți să fie atenți la aceste jucării magnetice, deși, pentru a preveni incidentele, ar trebui să le interzicem pur și simplu”, avertizează profesorul Simon Kenny, chirurg pediatru.