mamaplus

Un copil din Ialoveni, rătăcit în Transnistria, a fost întors părinților

-
//
27.05.2022

Polițiştii transnistreni l-au predat, joi, unor părinți din Ialoveni pe fiul lor de 12 ani, pe care l-au reținut în regiunea transnistreană. Acest lucru a fost anunțat de serviciul de presă al așa-zisului minister de interne de la Tiraspol.

Despre adolescentul care se deplasa în seara zilei de 24 mai pe podul de peste Nistru poliția a fost anunțată de postul de menținere a păcii.

Polițiştii sosiți la fața locului au stat de vorbă cu adolescentul, care le-a spus că locuieşte în Ialoveni şi a plecat de acasă în urmă cu trei zile pentru a ajunge la Bender şi a deveni cadet.

Acasă, părinții i-au explicat fiului lor că nu va fi acceptat la şcoala de cadeți - pentru că nu are viză de reşedință transnistreană.

Totuşi, acest fapt nu l-a oprit pe băiat. După ce a fugit de acasă, adolescentul a ajuns cu maşini de ocazie la Bender.

Aici a rătăcit pe străzi aproape o zi, după care a decis să se întoarcă acasă.