Un copil de nici trei ani din localitatea germană Peine a fost implicat într-un incident care i-a speriat teribil pe părinți și i-a uimit pe polițiști. Mai exact, copilul de 32 de luni, a provocat un accident rutier cu mașina părinților pe care a „condus-o” chiar el.
Băiețelul s-a urcat la volan, a pus în mișcare mașina părinților, iar aceasta s-a oprit după 150 de metri, într-un indicator rutier.
Potrivit poliției, copilul a luat cheile mașinii din casă și a urcat la volanul mașinii pe care a pornit-o, vehiculul rulând ușor pe o distanță de 150 de metri, până când s-a izbit de un indicator rutier.
Din fericire, un martor a fost pe fază, a alergat spre mașină și a luat cheile din contact. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului. Polițiștii trebuie să clarifice cum a fost posibil ca băiatul să ajungă la chei și să preia controlul asupra mașinii.