mamaplus

Un copil de doi ani, maltratat şi abuzat de părinţi: Care e motivul

-
//
20.12.2023

Doi părinţi din Satu Mare, de 29 şi 37 de ani, au fost reţinuţi de poliţie după ce şi-au chinuit, maltratat şi terorizat copilul de doi ani în timp ce locuiau în Germania. Copilaşul a trecut prin momente greu de descris timp de un an, pe motiv că „nu ar fi fost dorit”.

mamaplus

Copilul de doar doi anişori a fost doar o victimă a frustrătii părinţilor. Conform informaţiior PortalSM, cei doi mai au un copil de patru ani şi nu şi l-ar fi dorit pe cel mic, motiv pentru care i-au făcut ultimul an din viaţă un calvar. Sub ochii fratelui mai mare, copilul era bătut, ţinut ore întregi în dulap, legat la gură cu bandă adezivă şi maltratat. Imagini au ajuns în posesia familiei din România, care au alertat autorităţile, transmite observatornews.ro. 

Cei doi au fost săltaţi la vamă

Cei doi urmau să sosească în România cu ocazia sărbătorilor, dar au fost opriţi la vamă de poliţişti, pe 16 decembrie. Pe numele celor doi erau emise două mandare de aducere în sediul poliţiei. Astfel, cei doi au fost duşi în custodia autorităţilor, în timp ce copii au fost transferaţi la DGASPC Satu Mare, iar ulterior ar putea fi predaţi bunicii din partea tatălui.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în cursul acestui an, în timp ce s-ar fi aflat în Germania, minorul de doi ani ar fi fost agresat fizic de către părinții săi, în repetate rânduri, fiindu-i pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală. Au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.mÎn cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

„Au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului", a adăugat apoi Poliţia.