mamaplus

Un copil de 7 ani a murit pe patul de spital după ce a suferit o răceală

-
//
17.09.2021

Un băiat de 7 ani a murit joi dimineața la spital, după ce i s-a făcut rău acasă și nu mai putea respira. Copilul era răcit de câteva zile, iar testul COVID-19, făcut ulterior de medici, a arătat că nu era infectat cu noul coronavirus. Copilul a dezvoltat o insuficiență respiratorie acută, medicii spunând că a ajuns la spital cu saturaţia de oxigen la 30%, iar plămânii nu au mai putut să îi oxigeneze creierul şi să ajute inima să bată. Cazul a avut loc în județul Botoșani din România.

Băiatul a mers la școală doar în prima zi, după care a rămas acasă, pentru că se simțea rău. Era răcit și primea tratament de la părinți, iar joi i s-a făcut foarte rău de la primele ore ale dimineții, motiv pentru care a fost la Urgențe. Analizele arătau o stare septică, adică o infecție puternică în organism, iar cadrele medicale au realizat că plămânii micuțului nu mai aduceau suficient oxigen în organism, practic acesta sufocându-se din această cauză.

„Copilul a ajuns la Urgențe cu o saturație a oxigenului în sânge de 30%. Starea lui s-a deteriorat foarte repede, fiind intubat de către medicul anestezist. A făcut şi o tulburare de ritm cardiac. A fost chemat echipajul de terapie intensivă al SMURD de la Botoşani şi s-au început manevrele de resuscitare imediat, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. A fost declarat decesul la spital, la aproape două ore de la prezentare”, a spus medicul Monica Adăscăliței, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Botoşani.

Medicii dorohoieni au testat copilul pentru COVID-19 cu un test rapid, rezultatul fiind negativ, însă trupul micuțului a fost preluat de medicii legişti şi urmează a fi făcută o autopsie. Medicii iau în calcul şi o miocardită, o afecțiune gravă la nivelul inimii, cauzată de răceala de care suferea.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani.

Ce este starea septică, o afecțiune care provoacă moartea

Starea septică este o stare infecțioasă generalizată, cauzată de diseminarea unui germene patogen (adică a unui germene care poate provoca o boală) în întreg organismul, prin intermediul sângelui. Aceasta reprezintă o complicație care pune viața în pericol şi care poate să apară atunci când bacteriile, dintr-o alta infecție, intră în fluxul sanguin şi se răspândesc în tot organismul.

În mod normal, fluxul sanguin nu conține microbi, dar când bacteriile pătrund în acesta, se numeşte bacteriemie. Dacă bacteriile se înmulțesc, corpul reacționează prin eliberarea unor substanțe chimice în sânge.

Aceste substanțe provoacă un răspuns inflamator care poate cauza leziuni ale organelor corpului. Septicemia necesită un tratament urgent în spital, deoarece poate duce rapid la distrugerea țesuturilor sănătoase, la insuficiența organelor şi la deces. Fără tratament prompt, această stare poate fi fatală.