Tragedie în Oradea, după ce un băiețel în vârstă de 6 ani a murit înjunghiat în zona inimii. Împrejurările în care s-a produs nenorocirea sunt neclare, însă mama micuțului spune că fiul ei ar fi căzut într-un cuțit, în timp ce se juca în casă cu frații lui.
Alarma a fost dată la 112 vineri seară, când o femeie a sunat disperată anunțând că băiețelul ei ar fi căzut într-un cuțit aflat pe masă, în timp ce se juca în casă împreună cu frații săi.
Micuțul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean, însă medicii nu l-au mai putut salva.
„Copilul a ajuns în stop cardio-respirator, a fost resuscitat. Imediat după ce a ajuns, se bănuia că un vas mare a fost secționat şi după o jumătate de oră a intrat din nou stop cardio respirator. Timp de o oră s-a încercat resuscitarea, dar nu s-a reuşit”, a declarat dr. Hadrian Borcea, şeful UPU - SMURD Bihor.
Împrejurările în care s-a petrecut fapta sunt, deocamdată, neclare, acestea urmând să fie anchetate de polițişti şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
În cauză a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.