mamaplus

Un copil de 2 ani din Nisporeni a căzut într-o fântână. Ce spun medicii despre starea lui

-
//
27.04.2022

Un copil de numai doi ani a scăpat ca prin urechile acului, după ce a căzut într-o fântână. Incidentul a avut loc în seara zilei de ieri, în jurul orei 18:30, în localitatea Vărzărești, din raionul Nisporeni.

Potrivit informațiilor preliminare, este vorba despre un copil în vârstă de 2 ani care, în timp ce a fost lăsat fără supraveghere, se juca în preajma unei fântâni în care din neatenție a căzut.

Momentul a fost observat de către un vecin care și l-a salvat. Din fericire, copilul s-a ales doar cu o sperietură zdravână și câteva zgârieturi fiind transportat la Spitalul raional Nisporeni.

Viața acestuia se află în afara oricărui pericol.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.