Renat Mocanu, un adolescent de 16 ani din Drochia, este un luptător cu multe victorii la activ. Mersul zilnic la liceu, o rutină pentru majoritatea copiilor, este o adevărată performanţă pentru el. Diagnosticat cu o dizabilitate de auz, tânărul învaţă a vorbi, iar în paralel studiază cu pasiune matematica, română şi alte discipline şcolare.
Până nu demult, Renat era într-o instituţie de învățământ special, cu componentă rezidenţială, iar mimica şi gesturile erau singurele forme de comunicare pe care le cunoştea. A ajuns acolo la vârsta de 9 ani, după ce părinţii lui au tot căutat, zadarnic, soluţii ca să îl integreze într-o şcoală din comunitate.
„Am acceptat cu mare greu să plece de acasă, dar ne gândeam că acolo va învăţa să vorbească şi vom putea comunica mai uşor cu el”, spune Lilia Mocanu, mama lui Renat.
Aşteptările părinţilor au fost însă, înşelate.
În instituţia în care a ajuns băiatul, comunicarea verbală era înlocuită în totalitate de gesturi şi mimică. Mama lui afirmă că aparatele auditive, care ar fi trebuit să îi ajute pe copii să înveţe să vorbească, nu erau folosite niciodată. Astfel, Renat nu doar că nu şi-a dezvoltat vorbirea, ci a adoptat un stil de mimică şi gesturi care nu este conform cu limbajul internaţional. În consecinţă, acum el nu poate comunica nici măcar cu alte persoane cu probleme de auz.
Cât a stat în instituţie, mama îl vizita foarte des, iar la fiecare sfârşit de săptămână îl lua acasă. După şase ani de despărţiri continue, Renat a refuzat să se întoarcă la internat. Astfel că, în următoarele câteva luni a fost înscris în şcoala din satul Mândâc, raionul Drochia. Totodată, tânărul a început a frecventa de 2-3 ori pe săptămână Serviciul raional de asistenţă psihopedagogică Drochia, unde beneficia de asistenţa unui logoped. Mama spune că zilele în care venea la centru erau o sărbătoare pentru el, iar în scurt timp a început deja a articula primele cuvinte şi chiar propoziţii.
Încurajaţi de succesele pe care le înregistra copilul, părinţii lui Renat au decis să se mute cu traiul în centrul raional, pentru a fi mai aproape de serviciile de reintegrare de care are nevoie copilul lor. Astfel, de la 1 septembrie curent, adolescentul a ajuns elev în clasa a VIII-a la una din cele mai mari instituţii de învăţământ din raion, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, iar în paralel continuă activităţile cu logopedulul Serviciului raional de asistență psihopedagogică.
Programul şcolar a fost adaptat la necesităţile copilului
La şcoală, Renat învaţă după un program educaţional individualizat, adaptat la necesităţile lui. De exemplu, la lecţia de Limba și literatura română, în timp ce colegii săi de clasă fac analiza complexă a unei opere literare, adolescentul rezolvă propria sarcină, care derivă din tema lecției, dar este simplificată.
Cadrul didactic de sprijin, Lilia Istrati, îi este alături la disciplina Matematică şi Limba și literatura română română, dar și în afara lor, îl încurajează şi îl ajută la teme. Despre succesele lui Renat vorbeşte şi Diana Doschinescu, logoped, Serviciul raional de asistență psihopedagogică Drochia.
„S-a produs o schimbare radicală. Când a venit la noi, el nu putea articula practic niciun cuvânt. Acum încearcă să vorbească şi îi reuşeşte destul de bine. Din jocurile de pe calculator a învăţat limba engleză, iar matematică e disciplina şcolară care îi place cel mai mult”, spune specialista.
Cadrele didactice au fost instruite pentru a asigura o integrare cu succes
Înainte de venirea lui Renat în liceu toate cadrele didactice au fost instruite de specialiştii de la Serviciul de asistență psihopedagogică, astfel ca fiecare profesor să poată contribui eficient la incluziunea lui şcolară, ne spune directorul instituţiei, Sergiu Vrabie. Fiecare profesor cunoaşte gesturile elementare prin care poate comunica cu adolescentul, iar atunci când acestea nu sunt suficiente scriu sarcinile sau întrebările pe foaie, iar Renat le citeşte şi îndeplineşte.
„Copii şi profesorii l-au primit foarte bine. Nu am avut probleme sau rezistenţă din partea altor părinţi care au copii în clasa în care învaţă Renat. El s-a integrat rapid, are mulţi prieteni, îi place fotbalul”, spune managerul şcolar.
De curând, Renat a obţinut prin donaţie un amplificator de sunete cu ajutorul căruia va comunica mult mai eficient cu colegii şi profesorii. Aparatul care îl va ajuta să înceapă a vorbi mult mai explicit, constă dintr-un microfon, pe care îl ţine în mână profesorul şi un amplificator care se află la Renat. Spre deosebire de aparatele auditive care dublează toate sunetele şi celui care îl poartă îi vine greu greu să le diferenţieze, sistemul diminuează celelalte sunete şi copilul aude mai mult vocea profesorului.
Prima probă a echipamentului s-a produs la lecţia de Limbă și literatură română. Tamara Sajin, profesoară, şi-a exprimat încrederea că de acum înainte lecţiile vor fi mult mai interesante pentru Renat:
„Va avea posibilitatea să înveţe limba română pe viu, va auzi cuvintele, o să-mi poată răspunde, va fi mult mai uşor”.
Ceilalți profesori din Drochia spun că venirea lui Renat în liceu este benefică nu doar pentru el, ci şi pentru restul elevilor din clasă. Datorită lui, aceştia invață zilnic lecția prieteniei și toleranței.
În afară de Renat în liceu mai învaţă alţi 12 copii cu dizabilităţi, dintre care cinci au dizabilităşi de auz. Și ceilalţi copii cu deficiențe de auz sunt pe deplin integraţi în colectivitate şi comunică liber cu profesorii şi elevii deoarece au fost obişnuiţi de mici să poarte aparatul auditiv şi au învăţat să vorbească.
Moldova a realizat progrese majore în domeniul educației inclusive în ultimii ani. În prezent, în instituțiile de învățământ general, există 971 centre de resurse pentru educația incluzivă și peste 989 cadre didactice de sprijin care asistă copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale în procesul de incluziune. Ca rezultat al acestor eforturi, circa 10 mii de copii cu cerințe educaționale speciale învață în prezent în școlile generale, în timp ce numărul de copii cu dizabilități în școli auxiliare și speciale a scăzut considerabil.
Eforturile tuturor celor implicați în munca de incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale în instituțiile de învățământ general din Republica Moldova au fost discutate miercuri, 5 decembrie 2018, în cadrul Conferinței Naționale „Asigurarea dreptului la educație a copiilor cu dizabilități”.
Text: Natalia Porubin