O mamă din Marea Britanie a dezvăluit cum câinele ei ”erou” i-a salvat viața bebelușului ei care nu mai respira. Kelly Andrew a explicat că bebelușa ei nu se simțea prea bine, iar Boston Terrier-ul, Henry, era foarte îngrijorat. Acesta tot încerca să intre în camera micuței pentru a o verifica, și insistențele lui i-au salvat, în cele din urmă, viața micuței.
Mama a povestit că a început să se sature de prostiile lui Henry, din moment ce bebelușa tot încerca să doarmă, și el o tot trezea, dar Henry nu s-a dat bătut și a continuat cu încercările de a intra în camera copilei.
La un moment dat, Kelly a intrat după câine în dormitor pentru a-l scoate afară de acolo, când a observat că fetița nu mai respira și că a devenit albastră.
Ea și soțul ei, Jeff, au dus-o de urgență la spital, unde, din fericire, medicii au reușit să elibereze căile respiratorii ale bebelușului.
„Aseară, câinele tot intra în cameră și a trezit copilul. Ea a fost bolnavă și mă săturasem atât de mult de el. Până când ea a încetat să mai respire. Ne-am petrecut noaptea în spital. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi trezit-o. Nu merităm dragostea câinilor”, a explicat mama a doi copii pe Twitter.
Povestea emoționantă a lui Kelly a devenit rapid virală, câștigând peste 27.000 de retweeturi și 230.000 de aprecieri de când a fost postată la începutul acestei săptămâni.
De asemenea, ea a vorbit despre asta în timpul unui interviu pentru Good Morning America, explicând: „El a dat cu capul ușa la o parte și a intrat în camera ei și stătea acolo. De fiecare dată când îl împingeam, el intra înapoi.”
De la incidentul teribil, câinele este tratat de întreaga familie ca ”regele casei”, pentru că s-a comportat ca un adevărat erou.