mamaplus

Un bebeluș a murit la 10 ore de la naștere, după ce mai multe spitale au refuzat să-l primească

-
//
13.11.2019

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a început o anchetă internă, după ce un bebeluș a murit la 10 ore, în urma nașterii prin cezariană. Polițiștii au întocmit, în acest caz, un dosar penal pentru ucidere din culpă, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, bebelușul s-a născut prin cezariană, cu probleme respiratorii, iar după aproximativ zece ore starea lui s-a agravat și a decedat.

„Din câte știu au fost niște probleme de respirație, copilul avea 4,1 kilograme. Obligatoriu, se va face o anchetă internă. Vom analiza documentele medicale existente, cât și dacă au fost respectate procedurile și protocoalele medicale. Am înțeles că s-a făcut și necropsia", a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al SJU Târgu-Jiu.

Surse din cadrul spitalului au precizat că medicii ar fi cerut transferul băiețelului la o altă unitate din țară, însă mai multe spitale, inclusiv cel din Craiova, i-ar fi refuzat. În cele din urmă, bebelușul ar fi fost acceptat la o clinică din Timișoara, dar a murit înainte să ajungă ambulanța pentru a-l transporta.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Potrivit informațiilor, mama copilului este în afara oricărui pericol.