mamaplus

Un bebeluș a fost găsit mort lângă părinți, în pat. Ar fi fost sufocat de unul dintre ei

-
//
23.09.2021

O fetiță de aproape cinci luni a fost găsită moartă în pat, chiar lângă părinții ei. Conform primelor informații, copilul ar fi fost sufocat de unul dintre părinți.

„La data de 22 Septembrie ac, în jurul orei 07.00, polițiștii au fost sesizați prin Apel Unic de Urgență 112, de către un bărbat despre faptul că fiica sa, în vârstă de 4 luni nu mai respiră. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului bebelușului. De asemenea, au fost informați reprezentanții DGASPC Iași cu privire la acest caz”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Familia respectivă a mai fost în atenția DGASPC Iaşi și în 2019, din cauza condițiilor în care trăiau membrii acesteia.

Părinții bebelușului mai au patru copii, care riscă acum să ajungă într-un centru de plasament.