mamaplus

Un bebeluș a ajuns în spital, după ce căruciorul în care se afla a alunecat și s-a răsturnat în lacul dintr-un parc din Chișinău

-
//
20.07.2023

Un bebeluș de 11 luni a ajuns în spital, după ce căruciorul în care se afla a alunecat și s-a răsturnat în lacul dintr-un parc din Capitală, la 4 metri de la mal. Potrivit IGSU, copilul a rămas sub supravegherea fraților și surorii sale de 11 ani, în timp ce mama acestora s-ar fi retras pentru puțin timp în camera de baie, scrie n4.md.

mamaplus

„Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 19 iulie, la ora 13:02, pe teritoriul parcului „Boris Glavan”, din sectorul Râșcani.

Potrivit informațiilor, copilul a rămas sub supravegherea fraților și surorii sale de 11 ani, în timp ce mama lor s-a retras pe scurt timp în camera de baie. Într-un moment, copiii mai mari și-au sustras atenția de la cărucior, iar acesta a alunecat spre lac. Căruciorul s-a răsturnat și a căzut în apă, la o distanță de 4 metri de la mal.

Incidentul a fost observat de salvamari, care imediat au intervenit și în mai puțin de 20 de secunde au extras copilul la suprafață în stare inconștientă. Aceștia au efectuat manevrele de resuscitare, iar apoi bebelușul a fost predat în stare conștientă echipei de medici și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele responsabile”, se arată în comunicat.

„În acest context, IGSU îndeamnă maturii să-și monitorizeze strict copiii, în deosebi cei de vârstă preșcolară și să nu-i lase de unii singuri sau în supravegherea altor minori.

În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112”, menționează reprezentanții IGSU.