Un bărbat din sudul Republicii Moldova a fost condamnat la 18 ani închisoare după ce și-a abuzat sexual fiicele vitrege cu vârste de 11 și 12 ani. Mama copilelor le-a lăsat în grija lui, dar a regretat amarnic decizia luată.
Potrivit procurorilor, totul s-a întâmplat în perioada anilor 2017-2018, în timp ce mama fetelor se afla la muncă peste hotare, acestea rămânând în grija bărbatului. Timp de un an, inculpatul, în vârstă de 27 de ani, a abuzat sexual ambele copile.
Adevărul a ieșit la iveală la începutul anului 2020, în timpul unei cerți în familie, atunci când inculpatul a încercat să o bată pe mama fetelor.
Potrivit concluziilor specialiștilor psihologi, implicarea activă a organelor de resort în soluționarea acestui caz a avut un impact psiho-emoțional pozitiv, minorele reușind astfel să depășească criza, iar frica față de agresor a fost diminuată după plasarea acestuia în arest.
Sentința este cu drept de atac.