Un bărbat în vârstă de 40 ani a fost condamnat la 15 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Bărbatul este învinuit pentru acțiuni violente cu caracter sexual, săvârşite cu bună-ştiință asupra fiicei sale vitrege, începând cu anul 2015 până în iunie 2021.
Mai exact, acuzatorii de stat au demonstrat că inculpatul şi-a abuzat sexual în formă perversă, fiica vitregă, care se afla în îngrijirea acestuia şi despre care cunoştea cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 14 ani.
Pe parcursul examinării cauzei penale în instanța de judecată, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsură menținută şi de către instanța de judecată până la intrarea sentinței în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, în termen de 15 zile.