mamaplus

Un bărbat a decedat pe un șantier din Chișinău, după ce a fost electrocutat

-
//
26.06.2024

UPDATE: Potrivit oamenilor legii, victima avea 30 de ani și locuia în capitală.

mamaplus

„La moment este un proces penal pe acest caz. Așteptăm rezultatele expertizelor numite în acest sens. După, va fi inițiată o cauză penală. Victima avea 30 de ani. Ancheta e în curs de desfășurare”, a informat ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, scrie realitatea.md

Știrea inițială…

Un bărbat a decedat pe un șantier de construcție privat în Dumbrava, suburbie a capitalei, după ce a fost electrocutat. Tragedia a avut loc în data de 6 iunie curent, informează reprezentanții „Premier Energy Distribution”. Potrivit unui comunicat de presă, mai multe reguli au fost încălcate grav în timpul lucrărilor pe șantier. Poliția și Inspectoratul de Stat al Muncii au pornit o anchetă.

„Accidentul s-a produs în timpul executării lucrărilor de betonare cu utilizarea unei pompe auto cu braț. Muncitorul care manevra la sol furtunul de beton a fost electrocutat în urma atingerii de conductorul LEA 10 kV a brațului instalației de pompare, acționat prin telecomandă de o altă persoană. Alți doi muncitori care au sărit în ajutor victimei au nimerit sub acțiunea tensiunii de pas, dar în urma îndepărtării brațului autopompei de conductorii LEA au fost eliberați astfel de sub influența curentului electric, fără a suferi careva traumatisme ce ar necesita îngrijiri medicale.

Persoana electrocutată a fost preluată de la locul accidentului în stare gravă de un echipaj al urgenței medicale și internată în spital, unde ulterior a decedat”, informează reprezentanții instituției.

În context, „Premier Energy Distribution” solicită populației și agenților economici să respecte cu strictețe cadrul legal și normele de securitate în apropierea instalațiilor electrice.

Despre orice defecțiune sau accident informați imediat operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h: 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură.