La data de 3 noiembrie 2023, procurorii au obținut o nouă sentință de condamnare într-o cauză penală de abuz sexual împotriva minorilor.
Potrivit sentinței, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite, săvârșite cu bună-știință în privința unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani (infracțiune prevăzută de art.172 alin.(3) lit.a) din Codul penal) stabilindu-i-seo pedeapsă sub formă de 10 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Instanța a mai dispus aplicarea măsurii preventive – arestarea preventivă, cu luarea sub strajă a inculpatului din sala de judecată. Acesta a părăsit sediul instanței în timpul deliberărilor, fiind reținut ulterior de polițiști și plasat în arest.
În cadrul urmăririi penale s-a constatat că inculpatul, la 20 iulie 2020, pe timpul amiezii, aflându-se în apropierea gospodăriei sale și fiind sub influența alcoolului, văzând-o pe vecina sa minoră în vârstă de 6 ani singură în stradă, a luat-o în brațe și a dus-o la el în casă.
Apoi, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea de a se apăra a victimei din cauza vârstei fragede, a săvârșit în privința acesteia acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința este cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile.